Camera Deputaților a adoptat, marți, ordonanța de urgență privind desemnarea Ministerului Sănătății ca unitate de achiziții publice centralizată, deputații opoziției criticând ordonanța pe motiv că „centralizează resursele la minister, cu efecte negative asupra pacienților și medicilor”.
Ordonanța a fost adoptată cu 226 voturi „pentru”, 78 „împotrivă” și 6 abțineri.
Ordonanța 71/2012 prevede desemnarea Ministerului Sănătății ca unitate de achiziții centralizată pentru sistemul sanitar, care încheie contracte de achiziție publică cu acorduri-cadru, în numele și pentru unitățile sanitare publice cu paturi din rețeaua ministerului și a autorităților administrației publice locale. Guvernul susține că scopul acestei măsuri îl reprezintă gestionarea eficientă a resurselor financiare alocate, achiziționarea de produse și servicii de calitate și stabilirea unor variații mai mici de prețuri.
Deputatul UDMR Cseke Attila a criticat ordonanța, arătând că în 2012 s-a făcut descentralizarea multor spitale cu efecte benefice, iar acum se iau „măsuri de centralizare”.
Deputatul PPDD Tudor Ciuhodaru a susținut că „are loc o centralizare a resurselor în mâna Ministerului Sănătății cu efecte negative asupra pacienților și medicilor”.
Deputatul PDL Camelia Bogdanici a spus că până acum furnizorii de materiale și medicamente le dădeau managerilor, care le distribuiau direct celor care lucrau cu ele, iar acum acestea vor sta în rafturi. Ea a adăugat că numai furnizorii mari vor putea participa la astfel de licitații.
În replică, deputatul PNL Grigore Crăciunescu a spus că această ordonanță duce la reducerea cheltuielilor. „Achiziția centralizată înseamnă economie de bani”, a adăugat deputatul PNL.
Camera Deputaților este for decizional în legătură cu această ordonanță.