Camera Deputaților a adoptat, marți, Ordonanța care stabilește măsurile de protecție socială pentru persoanele disponibilizate prin concedieri colective din societăți naționale, regii autonome, ministrul Maria Grapini arătând că Guvernul a emis Ordonanța din cauza măsurilor din 2009-2011.
Ordonanța, adoptată de deputați cu 249 voturi „pentru”, 45 „împotrivă” și 22 abțineri, prevede că persoanele disponiblizate din aceste instituții prin concedieri colective vor beneficia de un venit lunar de completare, indemnizație de șomaj și de plăți compensatorii acordate de operatorii economicii în conformitate cu contractele de muncă.
Venitul lunat de completare este egal cu cu diferența între câștigul salarial individual mediu net pe ultimele 3 luni, dar poate fi mai mare decât câștigul salarial mediu net pe luna ianuarie a anului concedierii.
Acest venit se acordă pe perioade cuprinse între un an și doi, în funcție de vechimea în muncă.
Ministrul Grapini a precizat că Guvernul nu face disponibilizări, pentru că nu dorește să se muncească, ci s-a ajuns la aceste dispoziții din cauza măsurilor din perioada 2009-2011. Ea a spus că Guvernul USL operează cu măsurile luate de fostul guvern, care a „lăsat cartofii fierbinți” actualului Executiv.
Camera Deputaților este for decizional cu această Ordonanță.