Camera adoptă legea care permite SRTv și SRR să înfiițeze, cu aviz de la comisii, persoane juridice



Camera Deputaților a decis, marți, că SRTv și SRR vor putea înființa, cu aviz de la comisiile parlamentare, persoane juridice de drept privat, pentru extinderea activității în țară și străinătate, vor putea dobândi calitatea de asociat sau să cumpere acțiuni la o societate comercială.Deputații au adoptat proiectul cu 258 voturi „pentru”, 45 „împotrivă” și o singură abținere.Deputații au fost de acord în parte cu obiecțiile președintelui Traian Băsescu din cererea de reexaminare adresată Parlamentului în privința modificării legii privind organizarea și funcționarea SRTV și SRR.Băsescu a considerat că legea trebuie să prevadă criterii clare de asociere, respectiv de achiziționare de acțiuni în vederea construirii unui cadru legal predictibil, cu atât mai mult cu cât finanțarea acestor operațiuni se face din fonduri de la bugetul de stat.Ca urmare, deputații au decis ca înființarea de către SRTV și SRR de persoane juridice să se facă cu avizul conform al Comisiilor parlamentare de cultură, înainte acest aviz fiind consultativ.Deputatul PNL Ioan Paler a spus că acest proiect ar fi de mare ajutor pentru transmiterea programelor TVR în Republica Moldova unde „există o dorință și o sete de cultură românească” și că cei care se opun aceste legi nu înțeleg ce înseamnă limba română pentru cei de dincolo de Prut.Deputatul Dan Cristian Popescu a spus că PDL nu poate fi de acord cu o legge care permite căpușarea TVR.Președintele Traian Băsescu a cerut, în 28 octombrie, reexaminarea legii care permite SRR și SRTV să se constituie în persoane juridice, în țară sau străinătate, pentru difuzarea de programe, șeful statului menționând că reglementarea „este vagă, fără să ofere condiții de eligibilitate și oportunitate”.