Cameră: Acordul privind amplasarea elementelor scutului SUA în România, avizat la Comisii



Comisiile Juridică și de Apărare din Cameră, reunite în ședință comună, au adoptat, luni, cu unanimitate, Raport favorabil la proiectul de lege pentru ratificarea Acordului între România și SUA privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România.
Președintele Comisiei Juridice din Cameră, Daniel Buda, a declarat, luni, după ședința comună, că Raportul comun a fost adoptat cu unanimitate de voturi.
Camera Deputaților este prima Cameră sesizată.
România și SUA au semnat, la 13 septembrie, la nivel de miniștri de Externe, Acordul privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România. Semnarea acordului a avut loc la un an și jumătate de la începerea negocierilor. Ellen Tauscher a condus delegația americană pe durata negocierilor, echipa României fiind condusă de secretarul de stat Bogdan Aurescu. Acordul a fost supus spre ratificare Parlamentului.
Semnarea acordului a avut loc la un an și jumătate de la începerea negocierilor. Ellen Tauscher a condus delegația americană pe durata negocierilor, echipa României fiind condusă de secretarul de stat Bogdan Aurescu.
Acordul încheiat de România și SUA privind amplasarea elementelor scutului antirachetă la Deveselu a fost făcut public în 23 septembrie.