Camera Deputaților a decis, marți, să mențină abrogarea articolul 276 din Codul penal care pedepsea cu închisoare declarațiile nereale, din timpul unei proceduri judiciare, cu privire la săvârșirea de către judecător a unei infracțiuni legate de această cauză, în scopul influențării sau intimidării, informează Mediafax.Deputații au luat această decizie cu 261 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” și 261 abțineri, respingând astfel cererea de reexaminare a președintelui Traian Băsescu.Legea privind abrogarea articolului 276 din Codul Penal a fost inițiată de PNL și adoptată de Parlament, iar Traian Băsescu a cerut reexaminarea legii pe motiv că aborgarea articolului ar putea afecta bunul mers al justiției.Articolul 276 din Codul Penal prevede că fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declarații publice nereale referitoare la săvârșirea de către judecător sau de organele de urmărire penală a unei infracțiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a influența sau a intimida se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la un an sau amendă.




