Cămașa de forță (II)

Iubirea, sub cămașa de forță a spiritului totalitar
Personajul principal al romanului este un proscris. Realitatea, în care sufletul lui Inochentie Damian se varsă prin câteva maree, vine dintr-o lume „care nu îl dorește”, câtă vreme el ține cu dinții de libertatea sa și de dreptul de a se exprima. Însă, împreună, personajul și autorul, miez din Unul Dumnezeu fiind, ies din cămașa de forță a spiritului totalitar prin iubire și prin mărturisirea credinței, care devin temele fundamentale ale meditațiilor, ale obsesiilor și ale literaturii lui Leonard Oprea. E un drum – acesta, al Iubirii și al Binelui-, pe care și Hannah Arendt a mers, cu aceeași obstinație (deși în cazul ei accentul a căzut pe expresivitatea eseului). De la Augustin izvorând, mereu între îndoială și certitudine, între Dumnezeu și suflet, Leonard Oprea atinge logica și simplitatea de lege a unei axiome, prin iluminarea Ecleziastului și prin îndumnezeirea sa. Purificarea se face prin Iubire.
Acum cincizeci de ani, în 1958, în Condiția Umană, Hannah Arendt scria: „Love, although it is one of the rarest occurrences in human lives, possesses an unequaled clarity for the disclosure of Who, precisely because it is unconcerned to the point of total unworldliness with what the loved person may be, with his qualities and shortcomings no less than with his achievements, failings and transgression. . . Love, by its very nature, is unworldly, and it is for this reason that it is not only apolitical but anti-political, perhaps the most powerful of all antipolitical human forces.”
Sub cămașa de forță, ca și după lepădarea ei, Leonard Oprea ne propune această epidermă de Iubire, acest airbag de Iubire, aceste mitocondrii și alveole de Iubire, adică tot ceea ce rămâne după purificarea rituală și regăsirea Adevărului. Inochentie Damian trebuie să iubească și să înțeleagă: „Suntem douăzeci și două de milioane de români și sunt peste patru milioane de membri de partid. Peste douăzeci la sută din populația țării. Cum de s-a întâmplat astfel? Cum de se întâmplă astfel? Sunt un laș sau sunt un nebun? Ori amândouă. Voi scrie. Măcar atât. Și mereu îmi voi aduce aminte cuvintele apostolilor: Doamne, mărește-ne Credința!”
Salvarea prin iubirea de Dumnezeu
Invocarea Credinței nu ține de recuzită formală, ba chiar este o preștiință ce trebuie descoperită de Inochentie, iar după modelul său, de fiecare muritor ce vrea să se salveze, sugerează Leonard Oprea, cu inflexiuni de profet aflat în râvnirea grației. Autorul răspândește strălucirea acestei eliberări și încărcătura saltului energetic: credere Deo aut Christo (supunerea față de cuvântul Domnului) și credere in Deum aut Christum (supunerea în Dumnezeu și în Christos). Așadar, spre deosebire de Hannah Arendt, Leonard Oprea adaugă iubirii de Dumnezeu ca metodă de salvare și acceptarea intelectuală a lui Dumnezeu ca axiomă a fiirii.
Inochentie Damian, cel strivit de călăii regimului totalitar, a fost astfel pregătit, prin suferință, prin tortură (la care el unul a rezistat, în timp ce sute de alte milioane de suflete nu au rezistat) pentru ca sufletul său să rămână stăpân asupra ființei sale. Așadar, el a fost pregătit prin martiraj, pentru Dumnezeu, praeparatur voluntas a Deo. El a avut libertatea de a alege și a ales.