Finala masculină de la US Open a avut toate ingredientele, ba chiar prea multe, ceea ce nu e de bine, creşte riscul de alterare. Excesul a fost bineînțeles anunțul inopinat al staff-ului lui Trump că acesta doreşte să fie prezent la finală, cu recomandarea stupidă de a cenzura la tv eventualele huiduieli la adresa sa, care nu erau deloc eventuale, erau sigure. Chiar dacă n-ar fi fost, ar fi devenit sigure după ce desfăşurarea de forțe a bulversat accesul în arenă, la ora oficială de începere aceasta nefiind populată nici pe sfert! Au rezultat 45 de minute de întârziere, aşa că atunci când chipul lui Trump a apărut pe ecranele din tribune, corul de huiduieli a pornit instant, documentat chiar de spectatori, cu telefoanele. În epoca asta e stupid să mai cenzurezi ceva, ori îți asumi, ori nu te bagi în seamă, că oricum nu ai treabă cu tenisul.
În fine, celelalte ingrediente de pe rețeta ideală erau confruntarea dintre primii doi favoriți şi „fotoliul de lider pe masă” – o expresie care aş zice că se potriveşte cu prezența lui Trump. Din păcate, ingredientele ca ingredientele, dar supa primordială n-a fost grozavă, iar asta din vina teoretică a lui Alcaraz. În această perioadă de hard, adică suprafața favorită a lui Sinner, spaniolul a devenit prea bun chiar şi pentru rivalul său, care în rest nu prea are… rivali! Tot ce a putut produce tenisul lui Sinner a fost un break şi un set, unicul pierdut de Alcaraz la această ediție. Puțin, totuşi. Iar imediat după setul pierdut, Alcaraz s-a dus val-vârtej la un nou 5-0, de data asta fără nicio accidentare a italianului. În setul următor, al patrulea şi ultimul, după ce a făcut break-ul şi s-a dus la bancă, Alcaraz a arătat trei degete înspre echipa sa: atâtea game-uri îi mai trebuiau pentru al 6-lea Grand Slam. Un gest care deborda de încredere, căci trebuia de fapt să-şi facă game-urile de serviciu, fără să-i permită adversarului să conteze. Şi într-adevăr n-a mai lăsat loc pentru acea proverbială frică de a închide în jocul de tenis. Îmi amintesc că la finala epică de la Roland Garros a servit pentru meci în setul decisiv, iar Sinner l-a întors, ajungându-se la tie-break. Ei bine, de data asta, debordând de încredere, Alcaraz a servit fără greş, ba chiar a reuşit taman acum cel mai rapid serviciu din tot meciul, 216 km/oră! Dincolo, tot pe bază de (lipsă de) încredere, Sinner scutura fileul cu voleuri de rever care ar fi trebuit să închidă punctul. Şi nu e ceva nou, i s-a mai întâmplat în meciurile cu Alcaraz!
Închei cu o poziționare statistică a lui Alcaraz în peisajul tenisului: cu 6 trofee de GS, acesta e peste Big Three la aceeaşi vârstă (doar precocele Borg mai avea 6 la 22 de ani, dar a ars repede, retrăgându-se la 26!). Iar în absolut, i-a egalat deja pe Becker şi Edberg, apropiindu-se la un singur trofeu de Wilander şi McEnroe! Dacă ar păstra rata de două trofee pe an şi în 2026, i-ar egala pe Connors, Lendl şi Agassi… La doar 23 de ani, cât va avea la anul pe vremea asta, ar fi ceva fabulos! Însă asta nu e decât o proiecție, în tenis nu se ştie niciodată.