– Sala de așteptare din gara Ițcani, crîșmele și parcul din zonă, au fost scotocite, vineri seară, de polițiști
– În scurt timp, sediul postului de poliție al stației CFR, devenise neîncăpător, acolo fiind de-a valma și minori, tineri, oameni în puterea vîrstei, dar și bătrîni, majoritatea oamenii „de-ai gării”
– Printre ei și călugărul Calist, pe numele său adevărat Constantin Cojocaru, în vîrstă de 55 de ani, din Suceava
– „Părintele”, așa cum îi spun ceilalți, își face veacul de aproape doi ani în gară, după ce ani de zile a fost călugăr la mănăstirea Horaița din Neamț
– „Doarme în sala de așteptare și trăiește din mila oamenilor. Cîteodată, mai pleacă o zi-două, dar se întoarce de fiecare dată înapoi. Problema e că face de rușine hainele bisericești, pentru că are probleme cu alcoolul. Nu o dată l-am găsit beat prin gară”, povestește șeful postului de poliție al gării, agent șef principal Gavril Moroșan
– În jurul „părintelui”, alte cîteva zeci de persoane, oameni huliți și alungați de familie, oameni pentru care sala de așteptare a gării Ițcani a devenit „acasă”
Vineri seară, polițiștii stației CFR Suceava Nord au luat la puricat toate cotloanele gării. Sala de așteptare, crîșmele din zonă, parcul din fața gării, au scotocit peste tot. În scurt timp, în sediul postului de poliție au fost aduse zeci de persoane. Minori, tineri, oameni în puterea vîrstei, bătrîni, au făcut ca cele două camere ale postului să devină neîncăpătoare. Mare parte din cei aduși de polițiști sînt „de-ai gării”, oameni pentru care sala de așteptare a stației CFR Suceava Nord a devenit „acasă”. Sînt ai nimănui, deși mai toți au rude, copii, au pe cineva care, odată, s-a interesat de soarta lor și le-a spus , , . Nu fac scandal, nu fură, nu dau în cap. Încearcă doar să-și ducă, așa cum pot, blestemul pînă la capăt. De cele mai multe ori trecem pe lîngă ei, privindu-i cu dispreț, ținîndu-ne respirația pentru a nu le simți mirosul înțepător. Le mai întindem ceva mărunțiș și ne continuăm drumul. Noi ne întoarcem la ale noastre, ei, la ale lor. Deseori, se întîmplă să vedem prin ziare că s-a găsit cadavrul unei persoane în vîrstă cu identitate necunoscută, răpusă din cauza frigului, a foamei…. Cine știe, poate că e chiar bătrînelul din colțul străzii căruia i-am dat, ieri, un 10.000 de lei?! Bătrînul pentru care mult trîmbițatele programe și strategii în domeniul asistenței și protecției sociale nu și-au mai făcut efectul….
– „Lumea nu spune , nu, nu, zice: ”
În prima încăpere a postului de poliție a gării Ițcani, erau în jur de 30 de persoane. Toată lumea stătea în picioare, cu excepția unui singur bătrîn. Îmbrăcat în haine preoțești, cu o barbă mare albă, sprijinit de un baston, bătrînul îi cere unei femei, și ea în vîrstă, să-i aducă bagajul din sala de așteptare. , spune femeia, cerîndu-i polițistului voie să meargă să ia o plasă din sala de așteptare. Nedumerit de prezența preotului în sediul postului de poliție, încerc să aflu ceva informații de la unul dintre polițiști. „Are vreo doi ani de cînd e prin gară. Doarme în sala de așteptare și trăiește din mila oamenilor. Cîteodată, mai pleacă o zi-două, dar se întoarce de fiecare dată înapoi. El nu e preot… a fost călugăr din cîte am înțeles. Problema e că face de rușine hainele bisericești, pentru că are probleme cu alcoolul. Nu o dată l-am găsit beat prin gară”, spune șeful postului de poliție Transporturi Feroviare, agent șef principal Gavril Moroșan. Un alt polițist spune că respectivul se numește Constantin Cojocaru, e din Suceava și, deși pare mult mai în vîrstă, are 55 de ani. „Îmi spun vînzătoarele de la bar (n.r. – unul din localurile din zona gării) că în fiecare zi își umple o sticluță din plastic cu rom. Zi de zi… Și lumea nu spune , nu, nu, zice: ”, completează un alt polițist.
Mă apropii ușor de scaunul călugărului… are o privire blîndă. Stă cu capul plecat, ca și cînd i-ar fi rușine de ce i se-ntîmplă. Observ că are un ochi vînăt și îl întreb ce a pățit. „Am alunecat și am căzut pe gheață (se ridică greoi de pe scaun). Și uitați, nu am acte la mine (îmi arată buzunarele sutanei). Am fost furat, mi-au tăiat buzunarele”, îmi răspunde călugărul. Din vorbă în vorbă aflu că a fost călugăr ani de zile la mănăstirea Horaița din Neamț. I se spunea călugărul Calist. A plecat de acolo, spune el, pentru că „trebuia să faci ascultare, adică muncă. De acolo mi se trage hernia de disc. De la pădure, de la lemne, de la vite, de la muncă fizică, prea multă muncă fizică. După ce m-am îmbolnăvit nu am mai putut sta”.
– Abandonat de copii, și-a găsit refugiu în viața monahală și mai apoi în alcool
Ușor, ușor, călugărul Calist începe să se destăinuie. A fost o vreme călugăr și la o mănăstire din Iași. Apoi, a tot găsit adăpost de la o zi la alta, umblînd din mănăstire în mănăstire. Îmi spune apoi că a auzit discuția mea cu polițiștii despre faptul că a dat în patima alcoolului. „Nu e o patimă. Ca oricare om, mai beau și eu. Știu că nu e frumos și că nu dau un exemplu bun…”, se justifică călugărul. Deși are 55 de ani, Constantin Cojocaru pare mult mai bătrîn. „Nu-mi dați amendă vă rog, că nu am de unde plăti….”, se roagă de polițiști. Bătrînelul din fața mea mărturisește că are doi copii, un băiat și o fată, de 34, respectiv 32 de ani, ambii plecați în străinătate. „La puțin timp după Revoluție”, precizează călugărul. Băiatul în Australia, fata în Canada. Cîndva îi spuneau tată, dar acum nu se mai interesează deloc de el. Nu vrea să continue acest subiect, dar lasă de înțeles că supărarea dintre ei l-a împins către viața monahală. Îmi spune că are de gînd să se stabilească din nou la o mănăstire, „poate la Cluj”. Un polițist zîmbește neîncrezător. Știe că preotul Calist nu o să-și părăsească degrabă „parohia” din gara Ițcani. Lui Constantin Cojocaru i se iau amprente și este fotografiat de un criminalist al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. De acum, va figura în baza de date a Poliției. El nu va păți în nici un caz precum bătrînelul de care vorbeam anterior, cel găsit înghețat de frig. Nu, nu, călugărul Calist va fi identificat imediat….
– Lăsată pe stradă de propriul fiu
Tanti Florea, bătrînica care-i adusese plasa călugărului Calist din sala de așteptare, se uita uimită cum „părintele” e amprentat și fotografiat, „cum numai în filme vezi maică”. Nici nu știa ce să mai creadă. „Să nu fie preot?!”, se întreba femeia. Floarea Șușu, pe numele ei adevărat, are 79 de ani și a trăit mulți ani de zile, într-un apartament din centrul Sucevei. După ce i-a murit soțul, spune septuagenara, a vîndut apartamentul și s-a mutat împreună cu fiul ei și soția acestuia într-o garsonieră, tot în Suceava. „El (n.r.-fiul) a intrat în șomaj. În urmă cu vreo două săptămîni, o vîndut garsoniera, care era pe numele lui, și-o lăsat femeia și o plecat. În lume, nu știu unde s-o dus. Eu am fost pe la mănăstiri… am mers și colo, și colo. Azi am venit prima oară în gară… unde să mă duc?”, întreabă femeia. Agentul șef principal Gavril Moroșanu spune că, într-adevăr, nu a mai văzut-o pînă azi pe bătrînică în gară. Dintr-unul din buzunare, femeia scoate un cupon de pensie…. „Uite, maică, 600 de mii de lei am. Atît! Casă n-am, n-am nimic. M-aș duce la un azil, dar cică nu mă primește cu pensia asta. Am să stau în gară, am să stau pe la mănăstiri, pînă cînd s-o face pensia mai mare. De la Parlament să-mi crească și mie pensia puțin și mă duc la azil…”, speră Floarea Șușu.
– „Amîndoi copiii sînt în Italia, au de toate”
„Domnu’ comandant, domnu’ comandant, eu-s băiet liniștit, nu beau, nu fumez, nu fac scandal, eu îs om de-al bisericii”, apare un alt bărbat. E unul din cei mai vechi enoriași ai „parohiei” călugărului Calist. Gheorghe Ursache are 63 de ani și e originar dintr-o comună botoșăneană. De mai bine de zece ani, susține el, s-a despărțit de soție, „pentru că a fost o bețivă”. De atunci umblă pe drumuri, iar în gară s-a aciuat de circa trei ani. Polițiștii spun ca numai iarna dă prin gara Ițcani. Deși, inițial, spusese că nu bea deloc, Gheorghe Ursărescu își dă drumul la limbă și recunoaște că ia zilnic cîte 200-300 de grame de vodcă, „de necaz, necazul mă împinge”. „Dar chiar dacă mai iau un pahar, n-am treabă cu nimeni”, precizează el. Mai spune că ziua face curat la mănăstirea „Sf. Ioan”, iar abia seara vine în gară: „Eu nu stau toată ziua aicea (n.r. – în gară), doar cîteva ore. La 6 dimineața, am plecat. Fac curățenie la Sf. Ioan, la mănăstire, și stau ziua acolo, la slujbă. Dacă iau un pahar, iau aicea, dar acolo nu. Credeți că de bine am ajuns în situația asta?! ”. Îmi mărturisește că fosta nevastă i-a întors pe cei doi copii ai săi, un băiat și o fată, în vîrstă de 30, respectiv 33 de ani, împotriva sa. „Amîndoi copiii sînt în Italia, au de toate. Omul sătul pe cela flămînd nu-l crede niciodată. Nu oricine are suflet (gîndul la copiii săi, pe care nu i-a văzut de ani de zile, a făcut să-i dea lacrimile). Așa i-o întărit femeia, cu minciuni de-a ei, pe mine să nu mă vadă…”, oftează bărbatul. În mîna dreaptă strînge o plasă. Are acolo un colac, un prosop și cîteva lumînări. A fost de dimineață, la o înmormîntare.
– „Eu cerșesc, nu bag mîna în buzunarul nimănui”
O dramă asemănătoare trăiește și Constantin Aioanei (49 de ani). Despărțit de soție, în urmă cu șapte ani, Constantin Aioanei, s-a mutat în casa mamei sale din Cristești-Botoșani. De cîteva luni, însă, bărbatul a ajuns pe drumuri, după ce, spune el, „mama i-a dat casa cu acte unui polițist”. „Sînt necăjit pînă la Dumnezeu. Dacă mama nu dădea casa… ce să fac, pot să o oblig eu pe mama? Am patru copii, domnule, toți sînt la fosta soție. N-au ei cu ce să mă ajute încă, că nici cel mare nu are încă 18 ani. Nu i-am văzut din mai. Pe mine mă doare sufletul de copii”, povestește bărbatul. Recunoaște că trăiește din urma cerșitului prin gară, prin Suceava, pe la sate, „umblu din poartă-n poartă”. „Mi-a dat cineva două pulovere, am cerut, n-am furat, mi-a dat o bucățică de pîine, iar am cerut, sau un leu de la dumneavoastră dacă nu v-am cunoscut… eu cerșesc, nu bag mîna în buzunarul nimănui”, mărturisește Constantin Aioanei.
– „Andreea Marin” vinde bere, cafea și apă minerală pe trenurile de călători
În toată hărmălaia din sediul postului de poliție TF al gării Ițcani, aud la un moment pomenindu-se de „Andreea Marin”. Întorc capul și dau de un tip îndesat, mic de statură, pe care-l știu din vedere de ani buni. Și tot din gară. Florin Petrică Iordache (24 de ani) a ajuns în gară, la Suceava, în urmă cu aproximativ 17 ani. Își dă jos căciula din cap și îmi arată un semn de la bătăile repetate pe care le-a primit într-un cămin de copii din Roman. Avea aproape șapte ani, la acea vreme, și a decis că nu poate să mai stea acolo, motiv pentru care s-a suit într-un tren și s-a dus. A colindat toate gările țării, dar s-a oprit la Suceava. „Toată lumea mă cunoaște. Toți știu de Florin din gară… sau mă mai strigă . Am fost la emisiunea ei, la , de vreo 15 ori. Mă cunoaște Andreea Marin, e vorba să mă ajute, dar mai tîrziu, mai aștept. Oricum, m-a mai ajutat ea, mi-a dat și 500 de eruro…. și 200 de euro”, spune Florin. El nu este dintre enoriașii „parohiei” călugărului Calist. S-a adăpostit și el de frig o vreme în sala de așteptare, dar acum „dorm la cineva în gazdă, mă primește din milă o familie de pocăiți din Burdujeni”. De ceva timp, Florin e vînzător ambulant prin trenurile de călători. „Vînd bere, cafea și apă minerală…. Semințe nu, că se face mizerie în tren. Acum deja iau pe datorie de la chioșc, au încredere în mine”, mai spune Florin, mărturisind că scoate cîteva sute de mii de lei pe zi din vînzări.
– „Mor, da’ eu din gară nu mă duc”
În cealaltă cameră a sediului postului de poliție, un reprezentant al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Suceava stă de vorbă cu un minor. Puștiul, Atilla Csakny, în vîrstă de 13 ani, e tocmai din Cluj, și amenință că se va sinucide, „îmi tai venele, dacă mă luați iar la Centru (n.r. –Centrul de primire minori în regim de urgență)”. A fost internat în repetate rînduri de polițiști la centrul de primire minori din municipiul Suceava, dar de fiecare dată a fugit și s-a întors în gară. Ambii săi părinți sînt morți, corpul neînsuflețit al mamei sale fiind găsit, în urmă cu cîteva săptămîni, pe malul Someșului. Atilla e în gara Ițcani, de aproape doi ani. „Mor și eu din gară nu mă duc”, o ține sus și tare puștanul. S-a obișnuit aici, în gară. Cerșește, spală maxi-taxiurile staționate în fața gării, iar noapte de noapte are două banchete în sala de așteptare numai ale lui. „Dă-mi o țigară…”, îmi spune la un moment dat, lăudîndu-se că fumează de la vîrsta de 9 ani. „O să îl luăm și o să-l ducem la Centru. Nu-l putem lăsa aici. Încercăm să-l monitorizăm și să-l băgam într-un program de consiliere. Știm că a mai fugit din Centru și că același lucru îl va încerca și acum. Gara este universul lui. Vom încerca să ne apropiem de el, să-l facem să înțeleagă că aici, la Centru, e cel mai bine pentru el…”, explică Daniel Rusu, consilier juridic în cadrul compartimentului . Atilla află că va fi dus din nou la și începe să plîngă. „Nu vreau…. lăsați-mă aici, lăsați-mă în pace”, striga puștiul cu fața înecată în lacrimi.
Amprentați, fotografiați, enoriașii „parohiei” călugărului Calist, mult mai mulți la număr decît cei ale căror povești triste vi le-am prezentat, părăseau unul cîte unul sediul postului de poliție. Se întorceau „acasă”, la somn. Pe peron țipenie de om… Sala de așteptare a gării Ițcani e acum din nou plină de oameni, însă, nici unul nu așteaptă nimic. Poate doar sfîrșitul blestemului…
În urma acțiunii de vineri seară, polițiștii postului TF Suceava Nord au legitimat nu mai puțin de 35 de persoane, din care aproape jumătate au fost amprentate și fotografiate. Cinci minori au fost predați familiilor, iar unul, Atilla, puștiul din Cluj, internat la Suceava. Acolo unde era cazul, oamenii legii au dat și amenzi. „Cei mai mulți, ați văzut și dumneavoastră sînt cazuri sociale, bătrîni fără adăpost, copii abandonați sau orfani de ambii părinți. Eu ca polițist trebuie să mențin ordinea în zona gării…. Eu nu pot să-i las pe frigul ăsta afară, să-i gonesc din sala de așteptare. Ar fi inuman. Poate un adăpost pe timp de noapte ar rezolva multe din aceste probleme…”, e de părere șeful PPTF Suceava Nord, agentul șef principal Gavril Moroșan.
