Călugăriță de la Dragomirna, medic rezident la Spitalul „Parhon” din Iași

Statutul de călugăriță nu este o piedică pentru maica Teodora, de la Mănăstirea Dragomirna, să-și urmeze vocația de a studia medicina. Teodora a fost prima studentă călugăriță din istoria Universității de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa” din Iași, iar acum prima călugăriță medic rezident de la Spitalul „Dr. C.I. Parhon”. Cu halat alb și stetoscop peste rasa monahală, maica Teodora a devenit o prezență obișnuită în saloanele spitalului. Pe când era încă studentă, maica Teodora ne spunea că la început a fost mai greu, atât pentru ea, cât și pentru colegi și profesori, deoarece „nu este un lucru chiar obișnuit să vezi călugări la medicină”. „Cred că apreciază totuși că nu ne închidem în mănăstire, ci ne implicăm să facem ceva pentru societate”, ne-a spus maica Teodora.
Originară din Botoșani, a intrat la mănăstire la 19 ani, imediat după ce a terminat liceul sanitar. Să studieze medicina a fost opțiunea ei, și pentru asta a primit binecuvântare de la stareța de la Dragomirna și de la ÎPS Pimen, dar un rol decisiv l-a avut familia doctorilor Gabriela și Mihai Crețeanu. De la începutul studiului aceștia au sprijinit-o financiar și moral, iar ajutorul continuă și acum, în perioada rezidențiatului. Dr. Mihai Crețeanu ne-a declarat că este foarte bucuros că, după finalizarea rezidențiatului în geriatrie, maica dorește să facă și o specializare în cardiologie. „Îi place ceea ce face și asta ne bucură. Sigur că o sprijinim în continuare, până când va încheia și al doilea rezidențiat, cu o alocație financiară lunară, cu cazarea și ce mai este nevoie”, a spus dr. Crețeanu.
Cei doi medici suceveni au susținut financiar încă o călugăriță de la Dragomirna, absolventă de medicină, să-și finalizeze rezidențiatul, însă după încheierea studiului aceasta nu s-a mai întors la Suceava, ci a mers la Mănăstirea Sihla, din județul Neamț.
Stareța Macrina: „Aici a fost casa sufletului meu”
La Dragomirna sunt alte trei călugărițe care au renunțat să poarte halatul alb în spital, în favoarea rasei monahale. Maica Cristina are 30 de ani și de 2 ani și 4 luni este la mănăstire. A absolvit asistență medicală la Galați și a lucrat într-un laborator. „Nu-mi mai găseam locul în lume. Aici l-am găsit și cred că sunt mai utilă aici decât dincolo de zidurile mănăstirii”, ne-a spus maica Cristina.
La mănăstire există o încăpere pe care maicile intenționează să o amenajeze drept cabinet medical pentru mănăstire și oamenii săraci din sat, dar până acum nu au reușit să aibă decât o mică farmacie. Banii pe care îi câștigă din activitățile prestate la mănăstire sunt insuficienți pentru achiziționarea de aparatură medicală.
Dintre cele 70 de maici, câte sunt la Dragomirna, doar patru sunt în vârstă, au peste 80 de ani. Potrivit stareței Macrina, generația de 60-70 de ani lipsește, cele mai multe au circa 40 de ani. Aproximativ 15 au însă între 20 și 30 de ani, iar ca studii, jumătate din obște are studii superioare de teologie, artă, economie, conservator sau istorie. De asemenea, majoritatea maicilor vorbesc cel puțin o limbă străină.
Stareța Macrina este din 1992 la mănăstire. „Eu sunt din Dorohoi. Când am decis să intru la mănăstire nici nu știam unde este Dragomirna. M-am uitat pe hartă și am ales. Aici a fost casa sufletului meu”, ne-a spus stareța, absolventă a Facultății de Teologie, secția Pictură Bisericească.
Două surori gemene s-au călugărit la 23 de ani
Maica secretară Maria Magdalena a venit din Galați, după ce a studiat la facultatea de istorie. Este de șapte ani la Dragomirna și se ocupă de secretariat și bibliotecă. Spune că îi este mai bine în mănăstire decât „în lume”. „Dincolo de ziduri mă prinde realitatea. Pentru mine este mai ușor în mănăstire, aici ai timp să te regăsești pe tine, în prezența lui Dumnezeu, care este permanent”, afirmă maica Maria Magdalena.
Tot la Dragomirna mai sunt două surori gemene, în vârstă de 26 de ani, din Sucevița. Născute în noaptea de Anul Nou, amândouă au considerat că au un destin special, că au fost alese, așa că la 23 de ani au lăsat totul în urmă și au mers la mănăstire.
Viața monahală nu este deloc ușoară. Între ritualurile de rugăciune maicile lucrează în atelierele de croitorie și pictură, în gospodăria de animale, iar vara pe câmp, pe terenurile mănăstirii. Studiul în sala de lectură a lăcașului de cult este de asemenea o componentă importantă a vieții unei călugărițe. La întrebarea de ce oameni tineri și instruiți, cu profesii bine cotate din punct de vedere social în viața laică, au optat să se călugărească, răspunsul pe care l-am primit a fost invariabil: „Dorul de Dumnezeu. Aici îmi este locul”.