Călugăria ascetică, mistică și contemplativă

– „Dacă vrei să fii desăvîrșit, mergi, vinde toate cîte ai, iar prețul lor dă-l săracilor și vei avea comoară în cer, apoi vino și urmează-Mi Mie”
De la asceza individuală creștină, bazată pe cuvintele Mîntuitorului: „Dacă vrei să fii desăvîrșit, mergi, vinde toate cîte ai, iar prețul lor dă-l săracilor și vei avea comoară în cer, apoi vino și urmează-Mi Mie” (Lc 18, 18) și „tot cel ce va lăsa pentru Mine și pentru Evanghelie casă, frați, surori, tată, mamă, copii, însutit va fi răsplătit” (Mc 10, 29-30), s-a ajuns la asceza monahală sau călugăria ascetică. De la nevoințele sfinte practicate în lume de creștinii zeloși, ca sărăcia de bună voie, castitatea și înfrînarea de la orice plăceri ce țin de veacul acesta, supunerea și pocăința, s-a trecut la călugăria ascetică, și de aici s-a ajuns la călugăria mistic-contemplativă, cînd nevoitorul, uitînd de tot ce ține de lumea aceasta, pînă și de cele mai elementare trebuințe ale existenței ființei sale, se dedică rugăciunii și meditației contemplative.
În viața ascetică se practică în chip deosebit (…) fecioria sau castitatea, după cuvintele Mîntuitorului: „Sînt oameni care au renunțat de bună voie la plăcerile simțurilor pentru Împărăția cerurilor, dar nu toți pot cuprinde cuvîntul acesta, ci numai cei cărora li s-a dat. Cel care poate să cuprindă, să cuprindă” (Mt. 19, 11-12). Acest angajament solemn, vot sau făgăduință, trebuie ținut cu toată strășnicia, așa cum sfãtuiesc Sfinții Părinți. Clement Alexandrinul zice că cel ce s-a făgăduit acestei juruințe sfinte să stea deoparte de lumea păcatului și să se ferească de legătura cu omul rău. Tot acest Sfînt Părinte îi numește pe asceți „aleși între aleși” și-i laudă pe cei ce-și pun viața lor în siguranță și la adăpost de furtunile lumii. Un scriitor bisericesc, Tertulian, le sfătuiește pe fecioare să stea cu totul rezervate de lume, iar Sfîntul Ciprian nu găsește pe nimeni în lume căruia să-i adreseze cuvinte mai frumoase și mai sfinte, decît pe ele. Auziți: „Ascultați-mă, fecioarelor, ascultați-mă ca pe un părinte, ascultați-mă pe mine care vă sfătuiesc cu toată sinceritatea la ceea ce este de folos sufletului vostru. Fiți așa cum v-a plăsmuit Dumnezeu, Făcătorul a toate, fiți nevinovate așa cum ați ieșit din mîna Părintelui ceresc, purtați în voi un chip nevinovat, o înfățișare plină de bună – cuviință. Sîrguiți-vă să fiți mereu același care ați început deja să fiți. Sîrguiți-vă să deveniți chiar din această lume ceea ce veți fi în cealaltă, îngeri ai lui Dumnezeu și mirese prea-alese ale Mîntuitorului nostru. Marea voastră răsplătire vi se păstrează în veșnicie, ca un mare dar al virtuților, căci fecioria este cea mai mare slujbă adusă lui Dumnezeu”.
„Strîmtă și spinoasă”, zice Domnul, „este calea care duce la viață”. Toți mucenicii au străbătut această cale grea. Adevăratele fecioare merg cu hotărîre, fără să șovăie o clipă sau un pas, iar drepții nici nu se clintesc de la calea sfîntă pe care
și-au ales-o. Cel dintîi fruct, de o sută, este recoltă sîngelui mucenicesc, cel de-al doilea, de șaizeci, este al nostru. Deci după cum mucenicii nu își fac nici un gînd de a-și proteja trupul și nici o tocmeală cît de neînsemnată în lupta lor, tot așa să fie și la voi (a căror răsplătire este de al doilea grad) și să aveți o răbdare statornică. (Părintele Dometie Manolache, de la M-rea Rîmet)