Un bărbat în vârstă de 41 de ani din satul Nisipitu, comuna Ulma, care trăiește izolat, într-o casă de pe vârf de munte, fiind cunoscut de localnici și nu numai ca „pustnicul de la Costileva”, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți pentru infracțiunea de ucidere din culpă, după ce a provocat un groaznic accident rutier, soldat cu două persoane decedate și rănirea altor șase, din care una grav. Inculpatul, Florin Ștefan, conducea o mașină de teren cu volan pe partea dreaptă și, din păcate, a circulat foarte imprudent. O depășire la 80 de kilometri la oră, pe un drum pietruit, cu aderență scăzută, făcută de un șofer care abia își luase permisul de conducere, aceștia au fost factorii principali care au dus la tragedie, în opinia polițiștilor rutieri și a procurorului de caz.
Cum s-a petrecut accidentul
Accidentul s-a petrecut pe 23 aprilie 2016, pe DJ 209G, pe raza satului Paltin, comuna Brodina. Florin Ștefan conducea un autoturism de teren Toyota Hilux în care se aflau cinci pasageri care îl mai vizitaseră la schit, fiindu-i apropiați.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 19.00. Din cercetări a rezultat că Florin Ștefan a intrat în depășirea unei mașini care circula în fața sa, care a rămas neidentificată. După depășire, când a încercat să revină pe bandă, bărbatul a scăpat mașina de sub control. Din sens opus venea regulamentar un Renault condus de Constantin Ș., în vârstă de 30 de ani, din Botoșani. Acesta avea să relateze ulterior cum a văzut mașina de teren circulând haotic, iar în secunda următoarea cele două vehicule au intrat în coliziune laterală. Ambele mașini s-au răsturnat. Autoturismul de teren s-a răsturnat la o diferență de nivel, rostogolindu-se de două ori, a mai rezultat din ancheta procurorilor.
Un bătrân și un tânăr de 24 de ani au murit în acest accident
În urma impactului, un bărbat de 79 de ani, pasager în mașina care circula regulamentar, a murit pe loc. După puțin timp, la spital, avea să moară și un tânăr de 24 de ani, unul din pasagerii aflați în mașina condusă de inculpat. Răni au mai suferit încă șase persoane. Șoferul care se deplasa regulamentar a avut leziuni care au necesitat 60-70 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie.
Șirul de reguli încălcate de inculpat, care au dus la tragedie
În urma anchetei care a durat ceva mai mult de un an polițiștii rutieri și procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți au tras concluzii clare privind vinovăția. S-a stabilit că Florin Ștefan este unicul vinovat de accident.
Procurorii au detaliat în rechizitoriul de trimitere în judecată modul în care s-a produs accidentul.
Din expertizele efectuate a rezultat că inculpatul circula cu viteza de 79,1 km/h în momentul prealabil impactului, în timp ce celălalt șofer avea doar 31,5 km/h.
„Viteza cu care ar fi trebuit să circule inculpatul pentru a putea evita impactul și a observa în timp util faptul că din sens opus venea un alt autovehicul ar fi fost 50km/h”, au arătat procurorii.
De precizat că pe drumul pietruit și vizibilitatea era scăzută, din cauza prafului ridicat de mașini.
Relevant privind viteza excesivă este și faptul că ambele autoturisme au suferit avarii de peste 80%.
Inculpatul va mai răspunde și pentru că a încălcat prevederile legale privind asigurarea la efectuarea depășirii. Acesta a mai încălcat un articol de lege prin faptul că circula cu un pasager în plus față de numărul de locuri ale mașinii.
Procurorii au mai reținut și faptul că Ștefan Florin a condus cu viteză mult peste limita legală și a făcut o depășire fără a se asigura, deși avea o vechime de mai puțin de șase luni de la obținerea permisului de conducere.
Părțile vătămate, inclusiv șoferul celeilalte mașini, nu au depus plângeri penale împotriva inculpatului. Singura parte civilă din dosar este Spitalul Județean Suceava. Asta nu îl absolvă însă de judecată pentru infracțiunea de ucidere din culpă, cu două victime.
Cine este Florin Ștefan
La momentul accidentului, pustnicul locuia singur într-o zonă înaltă, aflată foarte aproape de granița cu Ucraina. Totuși, acesta primea des la locul de rugăciune persoane care doreau să se reculeagă.
Schitul său este departe de imaginea colibei unui pustnic. Bărbatul și-a amenajat nai multe construcții din lemn, lăcuite și amenajate modern. „El se gospodărește singur, stă singur în cea mai mare parte a timpului. Mai era vizitat de oameni doar la sfârșit de săptămână. Ce a construit aici (n.r. – la schit) e prin munca lui, dar și cu ajutorul oamenilor din sat. E un om bun, nu are treabă cu nimeni, un om care îl slujește pe Dumnezeu”, ne-a mărturisit un bărbat care îl cunoaște bine pe Florin Ștefan. De precizat și că bărbatul nu aparține de vreo mănăstire, fiind pe cont propriu din acest punct de vedere.