Un călugăr care dispăruse de aproape o săptămână de la Mănăstirea Slătioara, din comuna Râșca, a fost găsit mort, în cursul zilei de duminică, în albia unui pârâu, la marginea pădurii de pe raza satului Bogata, comuna Baia.
Călugărul Gimnazie, pe numele său adevărat Gheorghe Ștefăroi, în vârstă de 82 de ani, stătea la Mănăstirea Slătioara de aproape 12 ani.
Pe 19 aprilie a.c., bătrânul a ieșit din mănăstire și nu s-a mai întors.
Pentru că octogenarul mai pleca din când în când prin sat și se întorcea după o zi-două, călugării nu s-au îngrijorat, inițial, de dispariția acestuia.
Abia după câteva zile, și-au dat seama că ceva nu e în regulă și au început să-l caute prin zonă.
Văzând că nu reușesc să-i dea de urmă, sâmbătă, pe 24 aprilie, călugării au anunțat poliția.
Duminică, în jurul prânzului, un sătean din Bogata a dat, în albia unui pârâu, la liziera pădurii, peste trupul neînsuflețit al călugărului.
La fața locului, a ajuns un echipaj de poliție, iar la o primă examinare cadavrul nu prezenta urme de violență.
Trupul neînsuflețit al lui Gheorghe Ștefăroi a fost depus la morga Spitalului din Gura Humorului, anchetatorii așteptând concluziile necropsiei.





