Sucevenii pentru care calitatea contează au de acum posibilitatea de a-și dota locuințele cu apreciatele bucătării Nolte, concepute și realizate în Germania, după necesitățile și preferințele clienților.
Nolte reprezintă cea de-a doua marcă de renume de bucătării în Germania, fiind o companie eficientă și inovatoare, fondată din 1958. Compania vinde bucătării realizate la standarde de înaltă calitate, care pot fi combinate în moduri diferite, potrivite stilului fiecăruia, dimensiunilor camerelor, dar și bugetului clientului.
„Ținta noastră sunt sucevenii care vor o mobilă de bucătărie de calitate, produsă în Germania, la standarde germane. Chiar și montajul se face de către personal din Germania. Ceea ce vrem să le oferim clienților sunt bucătării perfecte, cu garanție pe viață”, a precizat Octavian Cotruță, administratorul firmei Tavi SRL Suceava, reprezentantul companiei germane Nolte pe zona Moldovei, care și-a câștigat un bun renume în cei 24 de ani de activitate pe piața locală.
Mobila de bucătărie este produsă în fabricile Nolte din Germania, proiectarea fiind făcută tot de specialiștii germani, în baza comenzilor clientului și a preferințelor acestuia.
Produsele sunt destinate categoriei premium, clienții putând opta pentru o bucătărie complet utilată, incluzând accesoriile și aparatura electrocasnică, de la mărci de renume, precum Siemens.

„Toate materialele pe care le utilizăm sunt ecologice. Pentru cei care își doresc și ceva mai deosebit, se poate utiliza lemn exotic, se pot face finisaje speciale, totul se face personalizat. Se măsoară în detaliu totul, până și unghiul pereților. Dacă un perete nu este la 90 de grade, noi trebuie să știm, pentru ca bucătăria să iasă perfectă”, a adăugat reprezentantul Nolte pe Moldova.
Termenul de livrare este cuprins între 8 și 10 săptămâni, în funcție de complexitatea comenzii, transferul de la fabrică la client fiind făcut tot cu mașini din Germania, speciale pentru transport de mobilă, pentru a se asigura că marfa ajunge intactă, fără nici un fel de probleme.
Cei care vor să se convingă de calitatea și funcționalitatea bucătăriilor Nolte pot viziona o parte din sutele de modele create de specialiștii germani la showroom-ul de pe Bulevardul 1 Decembrie nr. 26, vizavi de Metro, solicitările pentru informații suplimentare sau comenzi putând fi făcute la numărul de telefon 0722 873 249.





