Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a precizat luni că șeful statului, Klaus Iohannis, este „mai mult decât binevenit” la o dezbatere în Parlament despre viitorul Europei, el replicând astfel declarațiilor acestuia privind invitarea liderilor politici români la discuții pe această temă, scrie Mediafax.„Eu am spus și în trecut că o astfel de discuție este – nu oportună – este necesară în România, dar cel mai potrivit cadru îl consider că este o dezbatere la Parlament la care președintele este aș spune mai mult decât binevenit. Prezența lui ar fi necesară având în vedere că a participat la reuniunea Consiliului European de la Roma și având în vedere că în toate Parlamentele din țările europene se organizează astfel de dezbateri”, a spus Tăriceanu, solicitat să comenteze declarațiile făcute de președintele Iohannis privind invitarea liderii politici români la discuții, în multiple formate, pentru a vedea cum înțeleg aceștia viitorul Europei.