Decizie

Călin Brăteanu, Sorin Filip și Petre Horvat, demiși din funcții

Directorii celor trei instituții care formează Centrul Cultural Bucovina au fost demiși din funcții. Este vorba despre Sorin Filip, care conducea Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”, Călin Brăteanu, care era la conducerea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, precum și de Petre Horvat, directorul Școlii Populare de Arte „Ion Irimescu”.
Toate funcțiile pe care aceștia le ocupau la conducerea instituțiilor amintite anterior sunt vacante, potrivit hotărârii Consiliului Județean prin care s-a aprobat numărul de personal, organigrama și statul de funcții ale Centrului Cultural Bucovina. Odată cu această nou reorganizare, toți șefii instituțiilor din cadrul Centrului Cultural Bucovina și-au pierdut funcțiile, fiind demiși, urmând să se organizeze concursuri pentru desemnarea noilor directori. Până la organizarea concursurilor, la conducerile celor trei instituții vor fi numiți alți directori interimari, numele acestora urmând să fie făcute publice, cel mai probabil, în cursul zilei de astăzi.
Centrul Cultural Bucovina este condus de la mijlocul lunii trecute de către Viorel Varvaroi, care deține această funcție cu titlu interimar.

Recomandări

Zeci de meșteri olari din țară și din străinătate prezintă cele mai frumoase obiecte de ceramică la Târgul „Ochiul de Păun” din Rădăuți

Grupul Tradițional „Dor” și Călin Brăteanu, distinși la Sibiu cu titlul de „Promotori ai culturii tradiționale”

Profesorul Mihai Cotos a plecat de la Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, unde era dirijor, „din motive personale și profesionale”. Noul dirijor este prof. Bogdan Cotruț