Două cărți înfrățite

„Călimara cu lacrimi” și „Călimara cu zâmbete”



Două cărți înfrățite
Două cărți înfrățite

Două cărți înfrățite sunt lansate începând de joi, 11 august a.c., la întâlnirile cu publicul circumscrise manifestării itinerante cu genericul „Națiunea Poeților”, organizată de Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina” și Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”.
Este vorba de „Călimara cu lacrimi”, o antologie bilingvă (română – ebraică) de poezie a Holocaustului, care cuprinde poeme ale poeților evrei Delice Alauf-Maimon, Yacob Barzilai, Menachem M. Falek (care a asigurat și traducerile), Diti Ronen, Itamar Yaoz-Kest, Wilhelmina (Ziva Brandes-Susak), precum și poezii scrise în lagăre (unele de autori necunoscuți), și „Călimara cu zâmbete”, o carte-album realizată de graficienii satirici Alexandru Bartfeld (Israel) și Mihai Pânzaru PIM (România), doi caricaturiști de forță care, așa cum aflăm din prefață, „încearcă să dezvăluie și să definească, pe fundalul imperfecțiunilor omenești, dar departe de monstruozitățile urii, frumusețea darului dumnezeiesc numit viață”.
Cele două cărți editate de Centrul Cultural „Bucovina” marchează cea de-a doua treaptă a conceptului „Națiunea Poeților”, etapă numită „Națiunea Creatorilor”, pregătind terenul pentru treapta a treia, „Națiunea Umanității”.



Recomandări