Rânduieli speciale

Calendarul slujbelor divine din Săptămâna Mare



Perioada dintre sărbătoarea Floriilor și duminica Învierii este cunoscută sub numele de Săptămâna Mare sau a Patimilor. Caracteristica esențială a acesteia o reprezintă slujbele divine deosebite ce se săvârșesc în această perioadă și care îi dau caracterul de unicitate. Este vorba, în primul rând, de minunatele slujbe ale Deniilor. Cuvântul “denie” provine din cel slav “vdenia” și, pe scurt, definește slujba religioasă săvârșită seara sau în prima parte a nopții, în săptămâna dinaintea Paștelui, dar separat de vecernie, slujba obișnuită de seară. Deniile din Săptămâna Patimilor au o rânduială deosebită, ele cuprinzând unele rugăciuni, cântări și ceremonii care nu se săvârșesc decât o singură dată pe an.
Marți
În ziua de marți sunt pomenite două pilde deosebite: cea a celor zece fecioare și cea a talanților, banilor. Prima asemuiește intrarea în viața veșnică cu o nuntă. Hristos este Mirele care ne cheamă pe toți la ospățul Său de nuntă, dar pentru a intra împreună cu Mirele, trebuie îndeplinite condițiile arătate în pilda celor zece fecioare: priveghere, feciorie și untdelemn în candele. Sfinții Părinți înțeleg prin untdelemnul din candelele fecioarelor evlavia însoțită de milostenie. Biserica ne îndeamnă să fim mai atenți la ostenelile trupești: post, nevoință, metanii, care bine făcute duc la subțierea trupului, la curățare, la feciorie, fecioria fiind o sinteză a virtuților trupești, exterioare. Milostenia însă, ca dragoste de Dumnezeu și de aproapele, oglindește mai ales fața lăuntrică, interioară, a virtuții, scopul ei. Adevărata virtute trebuie să le unească pe amândouă: ostenelile trupești cu virtuțile sufletești. Cântecul bisericesc al zilei ne spune acestea: “La ceasul sfârșitului, suflete, gândind și de tăierea smochinului temându-te, talantul cel dat ție, cu iubire de osteneală lucrează-l, ticăloase, priveghind și grăind: Să nu rămânem afară din cămara lui Hristos”.
Miercuri
Miercurea este ziua în care se pomenește femeia cea păcătoasă care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat cu puțin înainte de mântuitoarea patimă a Crucificării urmată de sfânta Înviere. Evanghelia lui Matei (26, 6-16) ne vorbește despre femeia păcătoasă care, la cina din casa lui Simon Leprosul, a turnat pe capul lui Iisus acel mir de mare preț, cât pentru 300 de dinari de atunci, o zi de lucru fiind răsplătită cu un dinar. Pomenirea ei s-a pus în acea zi pentru ca, după cuvântul Mântuitorului, să se predice pretutindeni și tuturor fapta ei. În imnul zilei se spune: “Femeia care era mai înainte desfrânată degrabă s-a arătat înțeleaptă, urând lucrurile păcatului celui rușinos și plăcerile trupului; aducându-și aminte de rușinea cea mare și de osânda pedepsei, pe care o vor răbda desfrânatele și risipitorii, dintre care cel dintâi fiind eu, mă îngrozesc, dar petrec în obiceiul cel rău, eu, nebunul. Iar femeia cea desfrânată, temându-se și sârguin-du-se, a venit degrabă grăind către Izbăvitorul: Iubitorule de oameni, Îndură- te, Izbăvește-mă de întinăciunea faptelor mele”.
Joi
În Sfânta și Marea Joi sunt prăznuite patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor ucenicilor de către Domnul însuși, Cina cea de Taină, rugăciunea cea mai presus de fire pe care Iisus le-a arătat-o ucenicilor în Grădina Ghetsimani și vânzarea Domnului de către Iuda pentru 30 de arginți. În această zi, Iisus Hristos a sărbătorit împreună cu ucenicii săi Paștele vechi iudaic, iar apoi a instituit Paștele cel nou, adică identificarea pâinii și vinului cu Trupul și Sângele Său. La Denia din această seară se cântă astfel: “Când măriții ucenici la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubire de argint bolnăvindu- se, s-a întunecat și judecătorilor celor fără de lege pe Tine, Judecătorul cel drept, Te-a dat. Vezi, iubitorule de avuții, pe cel ce pentru această spânzurare și-a agonisit; fugi de sufletul nesățios, cel ce a îndrăznit unele ca acestea asupra Invățătorului. Cela ce ești spre toți bun, Doamne, mărire Ție”.
– Azi se împărtășesc cei care au postit și s-au spovedit
– Bolnavii și fetele și cei aflați în necaz înnoadă mătănii sau sforicele ce se poartă apoi ca talismane aducătoare de noroc
– Nu se fac treburi casnice, cu excepția vopsitului ouălor în roșu.
Vineri
Vineri, numită și Vinerea Neagră, se face pomenirea chinurilor și batjocurii pătimite de Iisus Hristos. E ziua de doliu pentru creștini, cea a răstignirii Domnului. La Denia de joi seara, socotită ca fiind pentru ziua de vineri, se citesc cele douăsprezece Evanghelii (doar o dată pe an se citesc toate într-o singură slujbă), adică tot atâtea fragmente luate din cele patru evanghelii canonice, cât numărul Apostolilor. Tot acum se scoate Sfânta Cruce din altar și este așezată în mijlocul bisericii pentru închinare. Astăzi se postește total, încât nici chiar Sfânta Liturghie nu se săvârșește: “În Sfânta și Marea zi de Vineri, să nu se facă nici o Liturghie și nici masă să nu se pună, nici să nu se mănânce în această zi a răstignirii. Iar de este cineva prea neputincios sau prea bătrân și nu va putea să petreacă postind, să i se dea numai pâine și apă, după apusul soarelui”. Cântecul zilei ne îndeamnă: “Pe Cel ce s-a răstignit pentru noi, veniți toți să-L lăudăm, că pe Acesta L-a văzut Maria pe lemn și a zis: Deși rabzi răstignire, Tu ești Fiul și Dumnezeul meu”.
– Azi nu se frământă, nici nu se coace pâinea
– Dacă plouă, se spune că anul va fi mănos, iar de nu, că va fi neroditor.
Sâmbătă
În această zi, prăznuim îngroparea trupească a Mântuitorului și pogorârea Lui la iad, pentru izbăvirea de păcate a omenirii și trecerea la viața veșnică. Prăznuirea Sâmbetei celei Mari și Sfinte începe cu Denia Prohodului Domnului de Vineri seara. Aceasta este de fapt slujba înmormântării Domnului nostru Iisus Hristos, având un caracter funebru. Prin ea e simbolizată ducerea la groapă și odihna Domnului în mormânt. De aceea, și ziua de astăzi trebuie să fie mai ales una de odihnă și cugetare la marea bucurie a Învierii de a doua zi. Este pomenit și Iosif din Arimateea, care coborând de pe cruce Sfântul Trup al Domnului l-a îngropat în mormânt nou, punând o piatră mare la intrarea lui. Sâmbătă dimineața se săvârșește și Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, care ne îndeamnă la meditație, la tăcere și rugăciune până când Mântuitorul Hristos va Învia biruitor, zdrobind puterea morții și a iadului.
– Azi se coc pasca și cozonacii, care vor fi duși la slujba de Înviere pentru a fi sfințiți
– Se sacrifică mieii, se prepară drobul, friptura și borșul
(www.libertatea.ro)



Recomandări

Rădășeniul începe zidirea unui nou așezământ: Centrul Social „Portărița”. Sfințirea temeliei are loc pe 14 septembrie

Rădășeniul începe zidirea unui nou așezământ: Centrul Social „Portărița”. Sfințirea temeliei are loc pe 14 septembrie
Rădășeniul începe zidirea unui nou așezământ: Centrul Social „Portărița”. Sfințirea temeliei are loc pe 14 septembrie

Zi de aleasă sărbătoare în Horodnic de Sus, cu liturghie arhierească oficiată de episcopul Europei de Nord, onoruri pentru preoții comunității și o lecție de unitate a primarului Valentin Luță

Zi de aleasă sărbătoare în Horodnic de Sus, cu liturghie arhierească oficiată de episcopul Europei de Nord, onoruri pentru preoții comunității și o lecție de unitate a primarului Valentin Luță
Zi de aleasă sărbătoare în Horodnic de Sus, cu liturghie arhierească oficiată de episcopul Europei de Nord, onoruri pentru preoții comunității și o lecție de unitate a primarului Valentin Luță