Ministerul Educației a publicat calendarul simulării evaluării naționale pentru elevii de clasa a VIII-a și al probelor scrise ale examenului de bacalaureat, testări pe care le vor susține liceenii din clasele a XI-a și a XII-a. Primii care vor trece prin focul evaluărilor sunt elevii de clasa a VIII-a. Pe 22 februarie aceștia vor susține proba de limba și literatura română, iar pe 23 februarie vor fi evaluați la matematică. Rezultatele vor fi afișate pe 4 martie. Calendarul simulării examenului de bacalaureat începe pe data de 7 martie 2016, când liceenii din clasele a XI-a și a XII-a vor susține proba la limba și literatura română. Pe 9 martie 2016 va fi organizată proba obligatorie aprofilului, iar pe 10 martie, simularea probei la alegere a profilului si specializării (numai pentru elevii clasei a XII-a). Pe 18 martie vor fi afișate rezultatele. Potrivit Ministerului Educației, „simulările sunt organizate pentru a-i familiariza pe elevi cu rigorile unui examen și pentru a optimiza rezulatele obținute de aceștia”. Rezultatele obținute de elevi la simulări nu se trec în catalog. Notele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral.