Sfântul Dumitru – 26 octombrie – este considerat patronul păstorilor. Este stăpân peste iarna care vine. Dacă jumătate din an stăpânește Sf. Gheorghe, cealaltă jumătate este stăpânită de el. Este ziua soroacelor pentru slujbe și diverse închirieri, încheiate de Sângiorz. Noile învoieli aduc prilejuri de veselie. Originea pastorală a obiceiului este dovedită atât de durata de șase luni a înțelegerilor, cât și de cunoscuta zicală: „La Sângiorz se încaieră câinii, la Sâmedru se bat stăpânii”; Intră căldura în pământ și Gerilă începe a-și arăta colții;
Moșii de toamnă (Ajunul lui Sâmedru): se face pomană grâu fiert cu unt, lapte sau brânză. În unele locuri, oamenii fac în ajun foc; se aduce un brad mare căruia i se dă foc. Femeile împart nuci, pâine, mere, covrigi; În același sat se fac mai multe focuri. Fiecare duce acasă un tăciune pe care îl aruncă în livadă;
Dumitru Basarabov este Filip Șchiopul. Se spune că a călcat un pui și, pentru o asemenea greșeală, și-a pedepsit piciorul vinovat să suporte numai el greutatea trupului timp de un an;
Câinii lui Sumedru sunt lupii Sf. Dumitru. Ei se țin spre a fi feriți de lupi și că oile să fete bine;
Se tocmesc din nou servitorii pe la diversele trebi boierești și se strică stânele;
Se tunde coama cailor până la trei ani, ca să aibă păr frumos;
Celui ce va păzi această sărbătoare îi vor fi ferite vitele de stricăciunea lupilor sau oamenii vor fi feriți de boli;
Dacă la Sâmedru este vreme aspră, iarna va fi bună, alții spun că de va fi vreme bună, toamna va fi lungă și frumoasă;
Ciobanii care vor să afle cum va fi iarna își aștern dulama în mijlocul oilor și se uită să vadă ce fel de oaie se va culca pe dânsa. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună; dimpotrivă, dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră. De asemenea, dacă luna va fi plină și cerul acoperit de nori, dacă plouă sau dacă ninge, iarna va fi aspră, cu zăpezi grele;
Ciobanii pândesc toată noaptea unde dorm oile și, dacă dimineața se va trezi întâi o oaie albă și va pleca înspre sud, iarna va fi grea; dacă se va trezi o oaie neagră și va pleca spre nord, iarna va fi ușoară.
(www.crestinortodox.ro)