Făurar, denumirea populară a lunii februarie, era dedicată meșterilor făurari, lucrători ai fierului care pregăteau uneltele, le ascuțeau sau confecționau cuțitele plugurilor. În această lună se încheiau șezătorile, precum și distracțiile tinerilor din serile și nopțile lungi de iarnă. Peisajul spiritual al satului românesc, dependent de cel economic, cuprindea în această lună un număr mare de sărbători cu dată fixă, dar și cu dată mobilă.
Haralambie (Sf. Sfințit Mucenic Haralambie) este sfântul mucenic celebrat la 10 februarie, făcător de minuni în Calendarul creștin și patron al bolilor în Calendarul popular. Această sărbătoare se ține pentru apărare de ciumă și alte boli, pentru protecția casei, a culturilor și a animalelor. În această zi, se dau pomană colivă, pâine, lumânări , iar la biserică se sfințesc colaci și grâu care împreună cu agheasma vor proteja animalele, păsările, culturile și pomii fructiferi.
Vlasie (Sf. Sfințit Mucenic Vlasie Episcopul, protector al gospodăriei) este sfântul mucenic, protector al păsărilor de pădure și al femeilor gravide, fiind celebrat în Calendarul popular la 11 februarie.
La Vlasie, se credea că se întorc păsările migratoare sau că atunci li se deschide ciocul și încep a cânta. Sărbătoarea era respectată de agricultori pentru a feri holdele de stricăciunile aduse de păsări, precum și de femeile gravide , pentru a nu naște copii cu malformați.
Dragobete este patronul autohton al dragostei și al bunei dispoziții, celebrat în data de 24 februarie. În unele tradiții, el este considerat Cap de Primăvară, Cap de Vară, fiu al Babei Dochia și cumnat cu eroul vegetațional Lăzărică.
La Dragobete, păsările migratoare se strâng în stoluri, ciripesc, împerechează și încep să-și construiască cuiburile. Asemănător păsărilor, fetele și băieții trebuiau să se întâlnească pentru a îndrăgostiți pe parcursul întregului an. Fetele și feciorii obișnuiau să iasă la pădure pentru a culege flori de primăvară, iar fetele se întorceau alergând, urmărite fiind de tinerii cărora le erau dragi.
Există câteva rituri și credințe care însoțesc această sărbătoare. Astfel, de Dragobete nu se sacrifică nici un animal, femeile căsătorite trebuie să atingă un bărbat din alt sat pentru a fi drăgăstoase tot anul, fetele strâng zăpada și păstrează această apă pentru a o folosi în rituri de dragoste și pentru frumusețe.
(Bibliografie: Ghinoiu Ion, Obiceiuri populare de peste an. Dicționar, Editura Fundației Culturale Române, București, 1997; Olteanu, Antoaneta, Calendarele poporului român, ed. Paideie, București 2001. Cozmina Glonța, referent specialitate C. J. C. P. C. T. „Cindrelul-Junii” Sibiu)