Miezul iernii (16 ianuarie) era marcat în societatea tradițională prin sărbătoarea Sâmpetrului de iarnă („personaj – așa cum scrie etnograful Mihai Camilar – destul de ambiguu, el fiind nu numai deținătorul cheilor Raiului, dar și patronul lupilor și al altor sălbăticiuni, cărora le împarte hrana cuvenită în noaptea ce precede sărbătoarea”).
„De-acum nu-mi pasă, că jumătate de iarnă s-a dus!”
Sărbătoarea Sâmpetrului de iarnă (care, așa cum spune etnograful bucovinean, „nu se limita numai la aspectul său profan, înregistrat în calendarul popular, dezvăluitor și deținător al tainelor, ci și la aspectul sacru al inimii și al minții de pătrundere a misterului cu ajutorul simbolurilor”) „avea cândva o mare încărcătură de înțelesuri și un înalt prestigiu comunicativ, fiind altoită pe trunchiul ancestral de cunoaștere prin învățătura tradițională ce înlesnea accesul către firea lucrurilor”.
Odată cu miezul iernii, „frigul începea să se domolească”, iar gospodarii își socoteau cantitatea de fân consumată până la acea dată și apreciau cât le mai ajunge ceea ce a mai rămas, urcându-se pe stoguri și zicând: „De-acum nu-mi pasă, că jumătate de iarnă s-a dus!”
Cei care nu cinstesc sărbătoarea vor avea „necazuri cu lupii, dureri de cap, amorțeli și junghiuri”
Sâmpetru de iarnă (care era și „momentul în care bolta cerească devenea o imensă oglindă cosmică sublimă, câmp de repere orientative în spațiu și timp”) era o sărbătoare ținută cu sfințenie și de apicultori „pentru a se asigura că în vară vor avea rod bogat în miere”.
Cât privește rolul de patron al lupilor, trebuie spus că exista credința că, în noaptea care preceda sărbătoarea, animalele domestice nu vor cădea pradă lupilor decât cu încuviințarea Sâmpetrului de iarnă. Este și motivul pentru care oamenii țineau această sărbătoare, convinși fiind că lupii nu le vor mânca animalele și nu le vor pricinui pagube.
Se credea că cei care nu cinstesc sărbătoarea vor avea „necazuri cu lupii, dureri de cap, amorțeli și junghiuri”.
De aceea, așa cum consemnează Mihai Camilar, „bărbații obișnuiau să nu lucreze nimic pe afară, iar femeile se abțineau de la tors lâna, nu depănau nimic, executând doar treburi casnice mărunte”.
