Cireșar, denumire populară a lunii iunie, a șasea în calendarele iulian și gregorian. Luna este dedicată zeiței Iuno, soția lui Jupiter, fiind și protectoarea femeilor măritate.
Pentru că în această vreme se coc cireșele, primele fructe ale anului, luna iunie se numește, local, Cireșar sau Cireșel. Este perioada solstițiului de vară, când ziua devine cea mai lungă și insolația cea mai puternică din întreg anul, iar vegetația ajunge la maturitate. Cu toate acestea, recoltele, oricât de promițătoare ar părea, sunt acum numai o făgăduință; orice furtună, vijelie, ploaie torențială însoțită de grindină, poate devasta lanurile de grâu, rodul livezilor și al viței-de-vie.