Educație socială

Calendar cu femei celebre, realizat de elevi de la Școala Gimnazială Mitocu Dragomirnei

Calendar cu femei celebre
Calendar cu femei celebre

Un calendar pentru 2019, dedicat cauzei feministe, a fost realizat de un grup de elevi de la Școala Gimnazială Mitocu Dragomirnei, sub coordonarea profesorului de istorie și de educație socială Maricel Mihai Acatrinei. În paginile calendarului sunt cuprinse fotografiile și biografiile sumare a 12 femei puternice, cu realizări deosebite în domeniile lor de activitate: medicul român Ana Aslan, fondatoarea primului institut de geriatrie, Valentina Tereshkova, prima femeie care a zburat în spațiu, Indira Gandhi, prima femeie prim-ministru al Indiei, Wangari Maathai, activist ecologist, Ada Lovelance, primul programator de calculatoare, Clara Barton, fondatoarea Crucii Roșii americane, Amelia Mary Earhart, aviator și activist pentru drepturile femeilor, Maica Tereza, fondatoarea Ordinului Misionarii Carității, Sylvia Punkhurst, membru marcant al Mișcării Sufragetelor, Emma Watson, susținătoare a Campaniei HeForShe, de solidaritate pentru emanciparea femeilor, Marie Curie, om de știință, prima femeie care a câștigat Premiul Nobel în fizică, și Jane Fonda, actriță și activistă pentru drepturile femeilor.
Profesorul Acatrinei a afirmat că ideea acestui proiect i-a venit în urma unui incident pe care l-a observat între doi elevi, la școală, din care a tras concluzia că „băieții și fetele de la școală au o concepție și percepție eronată despre cavalerism și despre demnitatea umană, mai ales când e vorba de fete”.
”Pământencele, jumătatea care contează”
„Atitudinea și comportamentul băieților față de fete, bullyingul, sub toate fațetele lui, prejudecățile și tradițiile retrograde, care se perpetuează din generație în generație, sunt o realitate cotidiană. La orele de educație socială le vorbesc elevilor despre drepturile copiilor, despre drepturile femeilor și ale animalelor, dar cred că trebuie să facem mai mult”, a arătat profesorul. Asta l-a determinat să inițieze un „proiect-acțiune dedicat tuturor feministelor care vor să-și cunoască, să utilizeze și să promoveze egalitatea de gen în toate domeniile vieții sociale”, pe care l-a intitulat „Nici văzute, nici cunoscute”.
Parte din proiect este acest calendar de culoare roz, „culoarea-simbol a mișcării feministe globale”, care are sloganul ”Pământencele, jumătatea care contează” și care are pe copertă imaginea a trei fete – o musulmană, o europeană și o asiatică – pentru a simboliza universalitatea problemei.
Elevii care au lucrat împreună cu profesorul Acatrinei la realizarea calendarului sunt Gabriela Mihaela Maftei, clasa a VIII-a, Debora Nistiriuc, clasa a VII-a, Ioana Roșu, clasa a VII-a, Naomi Nistiriuc și Laurențiu Bilauca. Ei s-au implicat „în mod creativ”, după cum a spus profesorul, care totodată și-a exprimat dezamăgirea că băieții din școală au fost mai puțin receptivi.
El a subliniat și colaborarea foarte bună pe care a avut-o cu prof. Adina Lăcrămioara Ignat, precum și susținerea de care s-a bucurat din partea directorului Daniela Lăcrămioara Domșa.
Profesorul Mihai Acatrinei a afirmat că celelalte componente ale proiectului său de educație socială vizează formarea unei trupe de teatru a elevilor și a unei reviste scrise de copii. „Doresc implicarea unui număr cât mai mare de elevi, cu acceptul părinților lor, pentru că astfel de acțiuni le sunt utile și în viața lor viitoare”, a mai spus el.

Pagina din calendar dedicată Anei Aslan
Pagina din calendar dedicată Anei Aslan
Calendar cu femei celebre
Calendar cu femei celebre

Recomandări

Prima ediție a Concursului Interjudețean de Proiecte „Sufletul pridvorului – speranța și fapta bună”

374 de elevi au participat la Concursul județean „O carte pentru un prieten”, organizat de Școala Gimnazială Siminicea