Caleidoscop gastro-umoristic. Ciudățenii



Babic.Babicul a fost adus pe meleagurile noastre de sârbi, existând și o legendă care spune că Împăratul Napoleon, aflat în retragere după campania din Rusia, ar fi înnoptat în casa boierului Vernescu, la Buzău, iar la masă i-a fost adus de către starostele sârbilor buzoieni și niscai babic, pe care împăratul l-a apreciat. Napoleon ar fi primit în dar, la plecare, și 20 de babici, iar în semn de mulțumire i-a scris boierului câteva rânduri de mulțumire. În cazul în care respectăm întocmai rețeta și modul de preparare, babicul poate fi păstrat și un an de zile într-un loc întunecos și aerisit. Babicul poate fi oferit pe post de aperitiv, dar se folosește și ca ingredient la pregătirea ciorbelor de verdețuri, omletelor, pilafului și tocanei etc. (turismistoric.ro)
Ciudățenii culinare.„The Telegraph“ a realizat o listă cu cele mai bizare gustări din lume. Pentru a simți cu adevărat gustul, și la propriu, și la figurat, al unei țări, orice vizitator ar trebui să ia masa cu localnicii. A degusta mâncărurile din întreaga lume nu se rezumă doar la spaghetele italiene și la ciocolata elvețiană. Adevărații aventurieri știu că pentru a experimenta cu adevărat ceea ce o țară oferă ar trebui ca mâncărurile cu tradiție să fie cele degustate.
Vinul cu aromă de șarpe (Asia de Sud-Est). Această băutură se bucură de popularitate în rândul locuitorilor din China și Vietnam, fiind considerată o licoare tonică excelentă. Procesul de preparare a acestei specialități presupune înmuierea unui șarpe în vin de orez sau, pur și simplu, mixarea sângelui de reptilă cu alcool.
Ouă învechite (China). Chiar dacă nu au o vechime de 100 de ani, după cum le spune numele – „Century Eggs“, ouăle sunt, totuși, ținute câteva luni bune într-o soluție salină, înainte de a fi servite de chinezi. Iar aspectul lor verzui nu pare să fie o problemă pentru gurmanzii de pe pământ asiatic care le consideră adevărate delicatese.
Peștele fugu (Japonia). Fiecare porție de fugu servită reprezintă o provocare pentru degustător din cauza dozelor importante de otravă pe care acest preparat le conține. Fiecare îmbucătură poate fi letală dacă peștele nu este curățat corect, avertizează bucătarii cu experiență. Potrivit rapoartelor emise de autoritățile japoneze, în ultimele două decenii, 20 de oameni au murit după ce au servit acest preparat.
Tarantule prăjite (Cambodgia). În ciuda aspectului deloc apetisant – cel puțin pentru majoritatea occidentalilor, restaurantele din Cambodgia servesc sute de porții de tarantule prăjite. Mai mult, gurmanzii asiatici susțin că cele mai gustoase porții sunt cele „îmbăiate“ în piper.
Witchetty grub (Australia).Este numele dat de australieni unor larve mari, de culoare albă, care au gust de migdale atunci când sunt servite crude. Încălzite la cuptor, pielea acestor witchetty grub devine crocantă, ca cea a unui pui făcut la rotisor.
Shiokara (Japonia). Reprezintă un fel de mâncare japoneză preparată din intestinele unor animale marine, care sunt sărate și lăsate să fermenteze timp de o lună. Din cauza mirosului înțepător și aromei puternice, localnicii trebuie să-și țină respirația la fiecare îmbucătură și să servească, mai apoi, un strop de whisky.
Sannakji (Coreea).Persoanele care se dau în vânt după preparatele marine sunt invitate să guste una dintre mâncărurile tradițioanale din Coreea: sannakji, adică pui de caracatiță. Preparatul se servește crud, stropit cu ulei de susan.
Escamoles (Mexic).Escamoles sau larve de furnici din specia Liometopum sunt considerate a fi „caviarul insectelor”. Această delicatesă mexicană se prepară prin prăjire și este servită sub formă de taco, mâncare tradițională mexicană compusă dintr-o tortilla cu diverse umpluturi. Surprinzător, escamoles au un gust asemănător untului și consistența de brânză telemea.
Tong zi dan (China).Este, probabil, una dintre cele mai controversate mâncăruri de pe planetă. Se servește în fiecare primăvară, în orașul Dongyang, iar procesul de preparare presupune fierberea ouălor în urina unor adolescenți.
Balut (Filipine).Pentru cei care s-au săturat de ouăle fierte sau prăjite, această gustare duce gastronomia la cu totul alt nivel. Balutul este un embrion de rață fiert în coajă.
Alimente ”interzise”.Fiecare țară are obiceiurile ei alimentare și fiecare popor înțelege diferit gustul. Ar fi singura explicație pentru faptul că produse populare în Europa, preferate de majoritatea locuitorilor țărilor de origine, sunt interzise în America, dar și invers. Este bine de știut însă ce alimente sunt considerate tabuuri culinare prin locurile prin care mergeți. Lista scurtă cu cele mai populare ”interdicții” culinare:
Ouăle Kinder.Copiii din Europa adoră desertul de ciocolată în formă de ou, care ascunde mereu o surpriză gata de montat. În schimb, verii lor din America se pot bucura de ouăle Kinder doar în excursiile lor în Europa, pentru că în Statele Unite ale Americii sunt interzise, fiind considerate un pericol. Marele risc pe care îl prezintă: sufocarea, prin înghițire.
Brânza Roquefort.Unul dintre alimentele-simbol ale Franței a fost interzis în Australia și Noua Zeelandă, din cauza faptului că e produs cu lapte nepasteurizat. Iubitorii de brânză nu și-au mai încăput în piele de bucurie când, în 2005, a fost ridicată interdicția în cele două țări și s-au putut bucura din nou de exportul brânzei cu mucegai albastru.
Absintul.Această băutură seculară și-a câștigat reputația pentru că se joacă cu mințile consumatorilor, dar și pentru conținutul ridicat de alcool cu care se mândrește. De-a lungul istoriei, absintul a fost interzis în numeroase țări. În Franța, țara în care „s-a născut”, a fost „exilat” pentru 100 de ani, până în 2011 când Senatul francez a votat revenirea băuturii verzi.
Peștele-balon (fugu).Considerat o adevărată delicatesă în Japonia, peștele-balon este interzis în Uniunea Europeană. Acest lucru se întâmplă din cauza unei substanțe otrăvitoare pe care o conține, numită tetrodotoxină, care poate fi fatală dacă acesta nu este gătit cum trebuie.
Ketchup.Unii se referă la acest aliment ca la „condimentul preferat al americanilor”, dar care – voila! – nu se poate ridica la înălțimea standardelor francezilor. În 2011, ketchup-ul a fost interzis în cantinele din școlile franceze. „Trebuie să ne asigurăm că fetele și băieții noștrii se familiarizează cu rețetele franțuzești, ca să le poată înmâna generațiilor viitoare”. Regula nouă prevede ca cei mici să mănânce o singură dată pe săptămână ketchup, atâta vreme cât nu este servit cu produse tradiționale franțuzești.
Foie gras.O adevărată frenezie a avut loc în California, când s-a cerut, de către autorități, interzicerea delicatesei. „Sfârșitul unei ere coloniale”, a scris, cu orgoliu, presa locală.



Recomandări

Câștigătorii invitațiilor „All you can eat” la cel mai spectaculos show de gătit în natură, „Bucovina Grill & BBQ”

Câștigătorii invitațiilor „All you can eat” la cel mai spectaculos show de gătit în natură, „Bucovina Grill & BBQ”
Câștigătorii invitațiilor „All you can eat” la cel mai spectaculos show de gătit în natură, „Bucovina Grill & BBQ”