Coșmarul șoferilor și pasagerilor vehiculelor blocate în trafic zeci de minute în șir, pe Calea Unirii, în special la venirea din Burdujeni spre Centru, ar putea lua sfârșit de luni, odată cu eliberarea unui sens de mers, blocat în prezent de lucrările ISPA.
Viceprimarul Sucevei Viorel Seredenciuc a precizat că, în urma numeroaselor presiuni făcute pentru grăbirea execuției lucrărilor de pe Calea Unirii, ieri s-a luat decizia de deviere parțială a traseului inițial al conductei de apă potabilă, astfel încât lucrările să se mute din stradă pe trotuar și pe spațiul verde.
“Pe Calea Unirii mai erau de săpat aproximativ 60 de metri de stradă, până la podul peste apa Sucevei, conform proiectului inițial, dar am reușit să obținem aprobarea pentru o deviere a conductei, astfel încât lucrările să continue pe partea dreaptă a străzii, mai mult pe spațiul verde, încât nu va mai încurca circulația rutieră”, a declarat Viorel Seredenciuc.
Pentru deblocarea cât mai rapidă a traficului pe principala arteră de circulație care leagă cartierul Burdujeni de restul Sucevei, TMUCB a început de ieri să taseze balastul turnat peste conductele montate, apoi să toarne ciment cu aditivi speciali, pentru întărire la rece.
Lucrările de cimentare a porțiunilor de stradă care au fost distruse de lucrările ISPA vor continua și astăzi, urmând ca până luni betonul să fie lăsat să se întărească.
Dacă porțiunile betonate se vor dovedi circulabile, de luni, traficul rutier va reveni la normal pe Calea Unirii, pentru că lucrările de montare a conductei de apă potabilă, înspre estacada ce traversează apa Sucevei, nu vor mai bloca un sens de mers, forțând autovehiculele să circule doar pe o singură bandă.
Traficul rutier, paralizat pe Calea Unirii, dar în cartierul Burdujeni
Chiar dacă în zona cuprinsă între intersecția cu strada Traian Vuia și podul peste apa Sucevei traficul rutier nu va mai fi sugrumat de lucrările ISPA, disconfortul creat șoferilor și călătorilor de aceste lucrări va continua, dar în alte zone.
Astfel, de luni ar putea începe o nouă etapă a proiectului ISPA, care afectează tot Calea Unirii, dar în cartierul Burdujeni, pe porțiunea cuprinsă între sensul giratoriu (cu ceas) și sediul Primăriei Suceava (fostul Cinematograf Burdujeni).
Lucrările vor continua apoi pe alt tronson, cuprins între sensul giratoriu și pasarela CFR.