Pentru că tot nu am cum acoperi meciul de marți seară al naționalei noastre de fotbal, voi face o incursiune în sportul alb, adică tenisul, pentru a vedea cum se prezintă lucrurile înainte de Turneul Campionilor, atât la fete, cât și la băieți. La fete, clasamentul se cheamă Road to Singapore și lasă foarte puține portițe pentru o posibilă surpriză. În primul rând deoarece calendarul nu mai oferă oportunități. Primele 4 locuri sunt identice cu cele din clasamentul general, toate sportivele fiind sigure de prezența lor la Singapore (Kerber, Serena, Radwnaska, Halep), urmate îndeaproape de Pliskova, apoi Muguruza și Keys, care mai au nevoie de confirmări. În acest moment, locul 8, ultimul care asigură calificarea, este ocupat de Konta, dar care are numai 10 puncte în fața Cibulkovei, deci totul e pe muchie. Turneul Premier de la Moscova, de la jumătatea lunii, va limpezi lucrurile. Cert e că una dintre cele mai în formă jucătoare, Petra Kvitova, s-a trezit cam târziu și nu va figura printre protagoniste. În ce-o privește pe Simona, optimismul s-a mai estompat după sincopa suferită în fața chinezoaicei Zhang, mai ales că aceasta a fost apoi lejer anihilată de Konta, încasând și ea o „lăptăreasă”. Totuși, dacă Simona are parte de o tragere favorabilă, de exemplu să pice în grupă cu Keys, asupra căreia pare a avea un ascendent, se poate strecura afară din grupă prin partea superioară și apoi totul devine posibil.
La băieți, în Race to London, pe lângă absența lui Federer (care poate părăsi Top 10 la sfârșitul anului!), nici Nadal nu se simte prea bine. Eliminat fără drept de replică de Dimitrov la ultimul turneu, Nadal este deocamdată pe locul 7, șansa lui fiind că Thiem (8), aflat la o aruncătură de băț, a început să gâfâie tocmai acum. Nici Berdych nu e departe, astfel că spaniolul va trebui să rămână în priză la Shanghai, unde are de apărat semifinala de anul trecut, în timp ce cehul are de apărat un sfert. Urmează Parisul, unde ambii au de apărat sferturi. Dar, dacă Thiem nu revine în circuit (sau revine fără lege câteva victorii), cei doi pot merge liniștiți, de braț, la Turneul Campionilor. Acolo unde, pentru prima dată, va fi prezent și Monfils! Dacă nu-l apucă iar depresia, poate fi, nu-i așa?, pata de culoare. În rest, aceiași băieți, în frunte cu convalescentul Djokovic, cu strângătorul Murray, cu Stan the Man, iar din linia a doua, Nishikori și Raonic. La dublu, Tecău și Rojer sunt deocamdată primii sub linie, la distanță mică, și deci nu-și mai pot permite pași greșiți. Cât despre Mergea, el a schimbat partenerul, revenind la Inglot, și anul ăsta va vedea turneul ca și noi, la televizor.