Calea luminii și calea întunericului

Varietatea opțiunilor în fața cărora viața cotidiană ne așază în fiecare moment ar putea fi sintetizată într-o singură propoziție: „există două căi“. În viziunea primilor creștini, orice faptă, gând sau atitudine poate și trebuie să fie judecată din prisma acestei dileme fundamentale.
În fragmentul următor, extras din „Epistola zisă a lui Barnaba“, al cărei autor din secolul I este încă necunoscut, se insistă asupra semnificației „celor două căi“ pentru viața unui creștin. Această dualitate aparent ireconciliabilă nu impune însă și o eradicare absolută a nuanțelor. Cu alte cuvinte, mesajul învățăturii despre cele două căi, prezent și în alte scrieri din primele secole ale creștinismului, nu reduce simplist evaluarea morală a faptelor din două perspective exclusive: bine sau rău.
El subliniază însă faptul că, dincolo de nuanțe sau justificări, orice faptă tinde să polarizeze spre un nucleu: acela de a crea sau a distruge, de a uni sau a dezbina, de a accepta sau a refuza comuniunea.
Când am primit iertarea păcatelor și am nădăjduit în numele Domnului, ne-am înnoit, fiind zidiți iarăși dintru început. De aceea, în locuința inimii noastre locuiește cu adevărat Dumnezeu. Cum? Prin cuvântul credinței Lui, prin chemarea făgăduinței Lui, prin înțelepciunea îndreptărilor și prin poruncile învățăturii; El Însuși profețește în noi, El Însuși locuiește în noi, cei care eram robiți morții. Deschizându-ne ușa templului – adică gura – și dându-ne pocăință, ne duce în templul cel nestricăcios. Căci cel care voiește să se mântuiască, nu se uită la om, ci la Cel Care locuiește și vorbește în el, minunându-se că până atunci niciodată n-a auzit cuvintele Celui ce vorbește prin gura lui și că nici nu se gândea să le audă vreodată. Acesta este templul cel duhovnicesc, zidit de Domnul.
Calea luminii
Sunt două căi: a învățăturii și a stăpânirii, sau a luminii și a întunericului; iar deosebirea între cele două căi este mare; pe una sunt rânduiți îngerii luminați ai lui Dumnezeu, iar pe alta, îngerii satanei. Și unul este Domn din veci și până în veci, iar altul este stăpânitor al timpului de acum al fărădelegii.
Calea luminii este aceasta – dacă cineva vrea să meargă pe cale spre un loc hotărât, apoi să se grăbească prin faptele lui: să iubești pe Cel ce te-a făcut; să te temi de Cel ce te-a plăsmuit; să slăvești pe Cel ce te-a izbăvit de moarte. Fii curat cu inima și bogat cu duhul. Să nu te alături celor care merg pe calea morții. Să urăști tot ce nu-i plăcut lui Dumnezeu. Să urăști orice fățărnicie. Să nu părăsești poruncile Domnului. Să nu te înalți pe tine însuți, ci să fii smerit în toate. Să nu-ți dai ție însuți slavă. Să nu iei hotărâre vicleană împotriva aproapelui tău. Să nu fii obraznic în sufletul tău. Să nu fii desfrânat, să nu săvârșești adulter. Să nu rostești cuvântul lui Dumnezeu înaintea celor necurați. Să nu te uiți la fața omului, când ai să mustri pe cineva pentru păcat. Să fii blând, să fii potolit, să tremuri de cuvintele pe care le auzi. Să nu porți vrăjmășie fratelui tău. Să nu te îndoiești dacă un lucru va fi sau nu. „Să nu iei în deșert numele Domnului“. Să iubești pe aproapele tău mai mult decât sufletul tău. Să nu ucizi copil în pântecele mamei și nici să-l ucizi după ce s-a născut. Să nu-ți iei mâna ta de pe fiul tău sau de pe fiica ta, ci să-i înveți din tinerețe frica de Domnul. Să nu poftești cele ale aproapelui tău. Să nu fii lacom, nici să-ți lipești sufletul tău de cei mândri, ci să te întovărășești cu cei smeriți și drepți. Cele ce ți se întâmplă, primește-le ca bune, știind că nimic nu se întâmplă fără Dumnezeu. Să nu fii cu două gânduri, nici cu două feluri de vorbe, că două feluri de vorbe sunt cursă a morții. Să te supui stăpânilor ca chipului lui Dumnezeu, cu rușine și frică. Să nu poruncești slugii tale sau slujnicii tale când ești supărat, că și ei nădăjduiesc în același Dumnezeu, ca nu cumva să nu se mai teamă de Dumnezeu, Care este și peste tine și peste ei; că Dumnezeu n-a venit să ne cheme după față, ci a venit la aceia pe care i-a pregătit Duhul. Să faci parte din toate ale tale semenului tău și să nu zici că sunt ale tale; căci, dacă suntem părtași la cele nestricăcioase, cu atât mai mult la cele stricăcioase. Să nu fii guraliv, că limba este cursă a morții. Pe cât poți, caută să fii curat la suflet. Să nu fii la luat cu mâinile întinse, iar la dat cu ele strânse. Să iubești ca lumina ochilor tăi pe orice om care-ți vorbește cuvântul Domnului. Să-ți aduci aminte, ziua și noaptea, de ziua judecății și să cercetezi în fiecare zi, fie ostenindu-te prin cuvânt, mergând la rugăciune și cugetând să-ți mântuiești, cu cuvânt de învățătură, sufletul tău, fie lucrând cu mâinile tale pentru răscumpărarea păcatelor tale. Să nu șovăi a da, nici să murmuri când dai, că vei cunoaște cine este bunul răsplătitor. Să păstrezi ceea ce ai primit, fără să adaugi și fără să scoți. Faptele celui rău să le urăști pe vecie. Să judeci drept! Să nu faci dezbinare, ci să împaci, unind pe cei ce se ceartă. Să-ți mărturisești păcatele. Să nu te duci la rugăciune cu cuget rău.
Calea întunericului
Calea întunericului este strâmbă și plină de blestem, căci este întru totul calea morții veșnice cu pedeapsă; pe ea se află cele ce pierd sufletele: închinarea la idoli, obrăznicia, mândria puterii, fățărnicia, inima vicleană, adulterul, uciderea, răpirea, îngâmfarea, călcarea legii, vicleșugul, răutatea, fermecătoria, magia, lăcomia, netemerea de Dumnezeu, prigonitorii celor buni, urâtorii adevărului, iubitorii minciunii, cei ce nu cunosc răsplata dreptății, cei care nu se lipesc de bine, cei care nu iau aminte la judecata dreaptă, la văduvă și la orfan, cei care priveghează nu în frica de Dumnezeu, ci pentru rău, de care sunt departe blândețea și răbdarea, cei care iubesc cele deșarte, cei care umblă după mită și nu miluiesc pe sărac, cei care nu suferă cu cel necăjit, cei gata spre bârfeală, cei care nu cunosc pe Creatorul lor, ucigașii de copii, stricători ai făpturii lui Dumnezeu, cei care întorc spatele celui lipsit, cei care asupresc pe cel strâmtorat, apărători ai bogaților, judecători nelegiuiți ai săracilor, plini de tot păcatul.
Bine este, deci, ca cel care a învățat îndreptările Domnului, câte au fost scrise, să umble în ele; căci cel care le face pe acestea va fi slăvit în împărăția lui Dumnezeu, iar cel care alege calea întunericului va pieri împreună cu faptele lui. Pentru aceasta este înviere, pentru aceasta este răsplată.
Vă rog pe voi care sunteți în fruntea celorlalți, primiți-mi un sfat spus cu gând bun: Aveți în jurul vostru oameni cărora să le faceți bine? Nu-i lipsiți de ajutorul vostru! Aproape este ziua în care vor pieri toate împreună cu cel viclean. Aproape este Domnul și plata Lui.
Lăsați-vă învățați de Dumnezeu!
Iarăși și iarăși, vă rog: Fiți vouă înșivă buni legiuitori, rămâneți vouă înșivă credincioși sfătuitori, scoateți din voi orice fățărnicie. Iar Dumnezeu, Cel ce conduce toată lumea, să vă dea înțelepciune, pricepere, știință, cunoașterea îndreptărilor Lui și răbdare. Lăsați-vă învățați de Dumnezeu, căutând să aflați ce cere Domnul de la noi și împliniți voia Sa, ca să fiți găsiți drepți în ziua judecății.
Iar dacă cineva ține minte binele, pomeniți-mă și pe mine, cugetând la cele ce am spus, pentru ca dorința și privegherea mea să ducă la ceva bun. Vă rog, cerându-vă un har: atât timp cât sunteți în acest trup, să nu vă depărtați de nici una dintre îndatoririle voastre, ci cercetați-le neîncetat și împliniți orice poruncă. Merită osteneala! De asta mai cu seamă m-am străduit să vă scriu cele ce am putut.
Fiți sănătoși, fii ai dragostei și ai păcii. Domnul slavei și al întregului har, cu duhul vostru.
(Texte selectate din Epistola zisă a lui Barnaba, în vol. Scrierile Părinților Apostolici, Ed. IBMBOR, București, 1979, Sursa: Ziarul Lumina).