Calea ascultării

A trăi în ascultare înseamnă să vă faceți inima mai sensibilă la orice schimbare duhovnicească din viața voastră.
Puțin contează dacă părerea părintelui nostru duhovnic este imperfectă. În măsura în care sunt împlinite poruncile în ascultare și credință în Hristos, Dumnezeu va îndrepta faptele noastre.
Ceea ce părea fals se va adeveri. În schimb, ceea ce părea desăvârșit după judecata noastră, nu va fi, adesea, decât reflexul voinței noastre păcătoase, și Dumnezeu nu va mai fi cu noi.
Calea cea mai simplă este să ascultăm și nu să poruncim. Este războiul cel mai cumplit împotriva patimilor.
Pentru a înțelege taina mântuirii în Hristos, trebuie să mergem pe calea ascultării. Și să o facem cu multă atenție. În măsura în care concepția sa este dreaptă, omul poate avea o inspirație foarte înaltă făcând lucrul cel mai simplu, cum ar fi, de exemplu, la bucătărie. În schimb, fără ascultare, fie el patriarh, episcop sau preot, se poate pierde.
Purtăm în noi păcatul originar, acest venin al primei ispitiri a lui Adam în rai: Veți fi ca Dumnezeu, dar ascultarea ne poate elibera de păcat.
Totul depinde de relația noastră cu Dumnezeu. Dacă avem încredere în purtarea Sa de grijă, vom avea curajul să împlinim cuvântul părintelui nostru duhovnic. Logica proprie vieții de fiecare zi și rațiunii noastre nu este suficientă. Dumnezeu îl părăsește pe acela care are prea multă încredere în propria sa inteligență. Puțin contează dacă spune cineva un cuvânt împotriva noastră, dacă un sfat este împotriva bunului-simț; dacă suntem gata să ne urmăm duhovnicul și dacă avem încredere în el, Dumnezeu sfârșește întotdeauna prin a rândui lucrurile într-un sens pozitiv. Taina ascultării este una din realitățile cele mai serioase pe drumul mântuirii.
– Ascultarea duhovnicească este necesară în viața de zi cu zi
A fi după chipul lui Dumnezeu. Nu putem ajunge la această stare decât printr-o ascultare asemănătoare aceleia a lui Hristos, a Maicii Domnului și a tuturor acelora care le-au urmat.
Când suntem împreună ar trebui să fim ca un singur om, după chipul lui Dumnezeu Cel întreit, Care este un singur Dumnezeu. Nu putem ajunge la această stare decât dacă avem în noi pe Duhul Sfânt, și nu dezordinea interioară a gândurilor noastre rele. Cum să dobândim acest har? Ce să facem pentru ca Dumnezeu și Duhul Său Cel Sfânt să se sălășluiască în noi?
Trebuie să ascultăm. Numai printr-o luare aminte permanentă asupra semenilor noștri vom ajunge să descoperim în noi un fel de radar și să simțim ceea ce gândesc alții, voința lor, starea lor duhovnicească.
În schimb, fără ascultare, dacă mai întâi căutăm confortul nostru, ne vom despărți de semeni și, în noi, se va declanșa un război.
Ascultarea duhovnicească este necesară în viața de zi cu zi. Preferați să faceți voia altora decât voia voastră. Acceptați cu bunăvoință fiecare sfat al părintelui vostru duhovnic, al unui frate, sau al unei surori.
Astfel, puțin câte puțin, se va naște în voi și în jurul vostru o stare în care inimă va deveni foarte blândă și sensibilă la orice mișcare interioară, la toate transformările duhovnicești.
Când suntem împreună, fiecare să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dăruiască duh de ascultare față de voința Sa, și să ne binecuvânteze pe toți.
Fie că e cel mai tânăr sau cel mai bătrân, ascultați pe celălalt cu inima, pentru a simți când Duhul lui Dumnezeu vorbește prin el.
Un diacon de 20 de ani, Sfântul Atanasie, și nu patriarhii, episcopii sau alți martiri, cu prilejul primului Sinod Ecumenic din anul 325, a fost cel care a sugerat cuvântul „homousios” pentru a defini raportul dintre Tatăl și Fiul în Sfânta Treime.
Dar, pentru a ajunge la această stare trebuie multă nevoință.
Numai prin ascultare o putem dobândi.
Prin ascultare, inima devine din ce în ce mai sensibilă la viață, suferințele, bunăstarea și nevoile altora.
Prin slujire, și nu prin stăpânire, devenim asemenea Domnului. Hristos a arătat calea în timpul Cinei celei de Taina. El era Domnul și spăla picioarele ucenicilor Săi. (Arhimandritul Sofronie, Din viață și din Duh – Aforisme duhovnicești -)