Zvonuri neîntemeiate

Căldura și apa caldă nu vor lipsi sucevenilor în această iarnă



Locuitorii municipiului Suceava nu riscă să rămână fără apă caldă și căldură, tocmai acum, în pragul iernii, cum a anunțat ieri postul TV Realitatea. Acest lucru a fost infirmat atât de conducerea Primăriei Suceava, cât și de cea a societății de termoficare, care au primit cu mare surprindere afirmațiile făcute în cadrul unei emisiuni a televiziunii amintite, precum și în edițiile de știri ulterioare. “Nu știu cum pot unii să facă astfel de afirmații care pot băga panică în populație, dacă nu cunosc situația reală. În Suceava va fi asigurată apa caldă și căldura pe tot parcursul iernii. Nu există nici o îndoială în acest sens. Deja avem în depozite o cantitate suficientă de cărbune să furnizăm căldură mai bine de jumătate de iarnă, iar alte transporturi sunt pe drum. Poate a fost o confuzie, pentru că la Iași sunt într-adevăr probleme mari la societatea de termoficare, atât pentru că nu mai au stocuri de cărbune, cât și pentru că au de achitat datorii mari către furnizori, având de plătit peste 30 de milioane de lei către E.ON Gaz. Din păcate, am fost băgați în aceeași oală, dar pe nedrept”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Împrumuturi în bănci, pentru a asigura căldura necesară populației
Același lucru a fost confirmat și de directorul SC Termica SA, Constantin Plăcintă, care a fost la fel de surprins de informațiile lansate, care nu au o acoperire reală.
“În prezent avem cantități suficiente de cărbune și păcură, să furnizăm căldură până în ianuarie 2009. De asemenea, avem contractate încă vreo 70.000 de tone de cărbune, care ne vor fi suficiente până în primăvară, iar transporturile sunt deja pornite la unele din acestea. Mai mult, nu avem nici un fel de datorii la furnizorii de utilități, adică la gaz sau la electricitate, încât vom putea oricând consuma cât avem nevoie, dacă situația ar impune să funcționăm și pe gaz. Acum, Suceava are una din cele mai bune situații dintre termocentralele din țară în privința aprovizionării cu combustibili pentru iarnă. Nici nu se pune problema să nu furnizăm căldură sau apă caldă”, a declarat Constantin Plăcintă.
Mai mult, Termica mai are în conturile sale o sumă de aproximativ 130 de miliarde de lei vechi, din împrumutul de 250 de miliarde de lei vechi făcut anul acesta, pentru a asigura aprovizionarea cu cărbune. Banii sunt destinați tot pentru achiziția de cărbune și păcură, de pe bursă sau prin negocieri directe cu furnizorii.
“Probleme financiare au toate termocentralele din țară. Dar câtă vreme sucevenii își vor plăti datoriile către Termica și ceea ce consumă, nu au de ce să își facă griji că vor sta în frig la iarnă”, a adăugat directorul societății de termoficare.
Termica Suceava a fost nevoită să deschidă două linii de credit în bănci, de câte 125 de miliarde de lei vechi fiecare, pentru a putea plăti cărbunele achiziționat în această toamnă, în același timp având de recuperat peste 100 de miliarde de lei vechi datorii de la populație și alte sute de miliarde de lei, din subvențiile de preț suportate de către Primărie.



Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Orientul Mijlociu, OPEC și noul șoc petrolier, ce este diferit de această dată?

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Orientul Mijlociu, OPEC și noul șoc petrolier, ce este diferit de această dată?
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Orientul Mijlociu, OPEC și noul șoc petrolier, ce este diferit de această dată?