Căldură mare în București, căldură mare la munte, căldură mare la mare. Asfaltul, fie că este turnat de acoliții guvernului, fie că este turnat de amicii președintelui sau de verii primari ai primarilor, se înmoaie la fel, devenind o cocă în care toacele bietelor femei își află obștescul sfârșit. Toropită de căldură este și politica, dovadă că președintele, epuizat de referendumuri și bătălii la vedere sau în culise, s-a retras cu doamna și câțiva consilieri benevoli din lumea „culților în cap” la Neptun. Cu excepția aerului condiționat, care funcționează non-stop în birouri și cancelarii, politica a ajuns la cota de avarie. O ușoară adiere de la Bruxelles, adusă acasă de Călin Popescu Tăriceanu, pe post de trofeu liberal, o bâlbă de elev de clasa întâia, care se înroșește până în vârful urechilor la prima întrebare a învățătoarei „pe tine cum te cheamă?”, a lui Adrian Cioroianu, nimerit singur lângă fusta strâmtă a Condolizzei Rice. Câteva bătălii fără glorie pentru reduta CNSAS și pentru șefia CNA, instituții rămase văduve după o retragere din motive de oboseală și o alta definitivă, din motive de moarte. Parlamentarii stau cu ochii pe ceas și pe harta lumii, unde identifică nu curenții geostrategiei mondiale, ci stațiunile umbroase de pe coaste exotice. Democrați sau social-democrați, liberali sau conservatori, unguri sau peremiști, se lasă alintați în egală măsură de perspectiva concediului care absolvă aleșii de meritul sau infirmitatea doctrinei. Prăjiți de soarele Mediteranei sau Pacificului, ei se fac totuna, savurând adevărata libertate și nu libertatea scălâmbă a camerelor parlamentare, unde bicisnicii de gazetari te caută la somn cu camerele lor de filmat. Cine să te mai recunoască în Caraibe? A! Poți să ai ghinionul să-ți întâlnești, pe cearceaful alăturat, un adversar politic evadat în lume, ca și tine, cu gagica. Ca și în afaceri, ca în atâtea jocuri de interese transpartinice, și aici se va construi spontan o complicitate reciproc-avantajoasă. Cine are treabă cu cine?
Ceva vânzoleală pare a se petrece prin odăile sediilor centrale ale PSD. Cică din toamnă se vor produce „modificări”. Grupul de la Cluj, reîntovărășit cu greii dați deoparte de Geoană, desenează o nouă configurație la vârf. Mintea din penumbră – cea a lui Adrian Năstase. Vicleniile exersate în jocurile de culise sunt puse în seama lui Șerban Mihăilescu și Miron Mitrea. Eugen Bejinariu, fost prim ministru nouă zile, cel mai scurt mandat de șef al Executivului, cât să asigure un transfer de ștampile, este și el aici, reocupându-și locul meritat lângă longevivul premier Năstase. PSD observă că îi curge tot nisipul din clepsidră fără folos. Odată cu nisipul se subțiază și susținerea electorală și e nevoie de măsuri în forță, inclusiv de soluția, cu două tăișuri, a intrării din toamnă la guvernare, cu un premier hirotonisit de Traian Băsescu în persoana respectabilă a profesorului Vasile Pușcaș și o susținere ordonată (dacă e ordin, cu plăcere, va zice Boc, luând poziție de drepți) din partea PD. Președintele, chiar și tolănit pe plaja de la Neptun, cu humanitasul Liiceanu în stânga și Cătălin Avramescu în dreapta (nu suntem neamuri, nu ne știm, asta pentru cei care mă tot întreabă dacă nu mi-e frate sau văr) nu poate uita marea pohtă ce-a pohtit-o de a-l detrona la statutul de om de rând pe Tăriceanu. Victoriosul locatar de la Cotroceni a reușit tot, este, și în slip, pe cai mari, dar n-a izbutit gestul de a-l îmbrânci în uitare pe fostul frate portocaliu Călin. Pentru asta merită sacrificat chiar și somnul de după o berică, pe plajă și înghițită pastila, cam amară, a PSD.
Până la toamnă însă mai e. Vara, ca o matroană cu fuste largi, s-a așezat pe noi și ne sufocă. Cei care n-au șansa concediilor în lumi mirifice trag plictisiți la odgonul slujbelor mai bine sau mai prost plătite de acasă. Noi, gazetarii, tragem așișderi de pix, mimând vioiciuni care au murit și uitându-ne îngroziți la dâra rămasă în urmă, pe coala de hârtie. Articolul seamănă cu o omletă lăsată să se prăjească pe asfalt.
