Asigurarea căldurii în locuințele sucevenilor racordați la sistemul centralizat rămâne o problemă nebuloasă, la care nimeni nu poate da un răspuns concret. Dacă în următoarele zile nu se identifică soluții, căldura va ajunge în caloriferele celor 22.000 de familii de la sistemnul centralizat abia la începutul lunii noiembrie, când ar trebui să fie pornită noua centrală, construită de Bioenergy.
Ședința extraordinară de ieri a Consiliului Local Suceava, pe tema majorării prețului de producere a gigacaloriei, nu s-a dovedit deloc fructuoasă pentru rezolvarea problemei cu care se confruntă 22.000 de familii din Suceava, dar și elevii și copii de grădiniță, care fac orele în frig.
Aleșii locali suceveni nu s-au putut pune de acord în privința deciziei de a majora sau nu prețul de producere a energiei termice, de la 274 de lei la 445 de lei, aceasta fiind una din condițiile impuse de administratorii judiciari ai Termica pentru a furniza căldură populației.
Posibile procese, care nu ar ține de cald sucevenilor la iarnă
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a recunoscut că administratorii judiciari „forțează mâna” primăriei prin solicitările lor, dar a solicitat votul consilierilor pentru majorarea prețului de furnizare a gigacaloriei, ca o măsură necesară:
„Dacă este vorba să ne contrăm pe bază de legislație, avem argumente pro și contra pentru un proces de vreun an de zile: este o forțare de mână la nivelul Primăriei municipiului Suceava, pentru că în conformitate cu contractul de concesiune încheiat cu Termica trebuiau să ne anunțe de orice intenții cu 60 de zile înainte, iar ei au anunțat doar cu cinci zile înainte, astfel că sunt obligați să asigure furnizarea energiei termice încă șase luni de zile. Ei vin cu argumente din legea insolvenței, prin care spun că nu mai au nici o obligație și nu își pot permite să vândă marfă în pierdere”, a precizat Lungu. Edilul sucevean a spus că, deși s-ar putea război în instanță cu administratorii judiciari ai Termica, asta nu va rezolva o problemă urgentă – asigurarea căldurii populației în iarnă.
„Avem o problemă presantă, sezonul rece a venit mult mai repede și o bună parte a populației stă în frig. Sunt și școli în care nu putem furniza căldură. Suntem prinși între ciocan și nicovală. Acceptarea acestui preț ar însemna un cost suplimentar de 30 de miliarde de lei vechi pe o lună de zile. Dar merită efortul, să nu sacrificăm populația”, a adăugat Lungu.
Propuneri de amânare a luării unei decizii
În vreme ce consilierii PDL și-au declarat de la bun început intenția de a aproba majorarea prețului de producere a gigacaloriei, fără ca acesta să influențeze prețul plătit de consumatorul final, populația, la care va rămâne 185 lei/gigacalorie, aleșiilocali USL s-au arătat reticenți, considerând că problema asigurării căldurii nu se rezolvă așa.
„Cei care ne cam pun pumnul în gură astăzi să înțeleagă că mai putem avea o rundă de negocieri, să găsim împreună soluții. Căldura poate fi furnizată, dacă se dorește”, a spus consilierul PSD Cornel Grosar, care a solicitat o nouă rundă de discuții, cu toți factorii implicați, la care să fie prezenți și parlamentarii suceveni.
„Am solicitat prezența parlamentarilor, pentru că în mod cert avem nevoie de un sprijin de la București, care a mai venit și în alte ocazii. Sunt convins că vom găsi soluții și pentru administratorii judiciari și pentru noi, ca populație”, a adăugat Grosar.
O propunere similară a venit din partea consilierilor PNL, prin Vasile Mocanu, mai ales după ce reprezentantul administratorului judiciar a spulberat orice speranță că adoptarea unei decizii în ședința respectivă ar duce la furnizarea căldurii populației.
Primăriei i se cere să suporte toate pierderile de la Termica
Poziția administratorilor judiciari ai Termica, societate aflată în insolvență, a fost exprimată clar de un reprezentant, prezent la ședința de Consiliu Local.
„Nu am spus că dacă se va mări prețul gigacaloriei se va da căldură. Am arătat doar faptul că o mărire a prețului gigacaloriei ar face ca pierderile să fie mai mici, dar tot vor exista. Noi am solicitat ca aceste pierderi să fie asumate de cineva. Autoritatea locală ar trebui să suporte aceste pierderi”, a declarat Teodor Matei.
Practic, administratorii judiciari solicită mărirea prețului gigacaloriei, achitarea subvenției la zi și asumarea pierderilor, de aproximativ trei milioane de lei pe lună.
„Legea insolvenței spune clar că trebuie micșorate toate pierderile. Creditorii îmi interzic ca societatea să meargă în pierdere în continuare”, a adăugat Teodor Matei.
Cerințele acestora au fost considerate absurde de primarul Sucevei, Ion Lungu:
„Nu poți cere să acoperi pierderile la o societate cum e Termica, la care este o problemă de sistem, nu mai are cui vinde ceea ce produce, e clar că va merge pe pierderi până se va stinge. Dar ei merg strict pe regulamentul insolvenței, că nu au voie să producă pierderi. Ce facem cu încălzirea populației în perioada următoare?”
Acesta a precizat că pentru acoperirea pierderilor este nevoie de o expertiză financiară, să nu fie puse cifre „din burtă”, cu gândul că oricât ar fi, primăria plătește.
„Decizia de astăzi nu înseamnă furnizarea căldurii”
În vreme ce liderul consilierilor locali PDL, Lucian Harșovschi, a solicitat în numeroase rânduri luarea unei decizii cât mai repede, pentru ca populația să poată beneficia de căldură, reprezentanții USL s-au arătat sceptici că se rezolvă ceva prin votul lor pe proiectul de majorare a prețului de producere a gigacaloriei.
„Nu există nici o garanție că se va furniza agent termic dacă majorăm prețurile. Nu sunt de acord cu asumarea unor pierderi de 130 de miliarde de lei vechi, care ar rezulta din momentul declarării insolvenței. Nu ar fi decât o povară în plus pe umerii primăriei. În același timp, populația nu a dat curs infinitelor apeluri de a-și achita obligațiile de plată către Termica. Energia termică este o marfă pe care, dacă nu o poți să o achiți, nu poți beneficia de ea”, a declarat Corneliu Vornicu (PNL).
O poziție asemănătoare a avut-o și consilierul PSD Tiberius Brădățan:
„Reprezentanții administratorului judiciar ne-a spus foarte clar – decizia de astăzi nu înseamnă furnizarea căldurii. Sunt doctor, dacă nu dai insulina unui diabetic când are nevoie, moare. Trebuie să vedem de ce este nevoie pentru a da căldură”.
Răbufnirea viceprimarului
Gâlceava consilierilor, mai mult sau mai puțin motivată și de interese politice, s-a lăsat și cu izbucniri de mânie.
Nemulțumit că i s-a tăiat microfonul de către președintele de ședință, pentru a vorbi Harșovschi, care mai luase cuvântul de mai multe ori, viceprimarul Ovidiu Doroftei a spus răspicat „Eu mă ridic și plec din ședință!”.
Îndemnat să apese din nou butonul, să ia cuvântul, după cuvântarea lui Harșovschi, Doroftei a refuzat categoric: “ Nu am nevoie de microfon, vorbesc și fără. Nu e normal să-l lăsați pe dl. Harșosvchi să vorbească ori de câte ori vrea el, doar ca să sublienieze același lucru, nu este normal. Am înțeles de la bun început poziția sa. Încearcă să politizeze problema. Toți cei prezenți avem dreptul la un punct de vedere. Sub orice formă am trata noi acest proiect, nu vom avea căldură, nici mâine, nici poimâine. Să reluăm discuția, să invităm toți factorii responsabili, și parlamentarii de Suceava, care sunt direct interesați. O decizie nu se poate lua astăzi. Nu e prima dată când se încearcă forțarea luării unei decizii de pe o zi pe alta”.
Mai mult, acesta a adus în discuție o altă parte a problemei, de care nu s-a pomenit nimic până în momentul respectiv, faptul că numai jumătate dintre suceveni depind de căldura de la Termica, în vreme ce cealaltă jumătate plătește indirect, pentru un serviciu de care nu beneficiază.
„Adevărul este că anul acesta nu s-a făcut nimic în oraș, pentru că nu există bani. Toate fondurile au fost direcționate către Termica, care continuă să necesite alocarea unor fonduri foarte mari, pentru că tot timpul s-au făcut presiuni. Nu discutăm de faptul că sunt 20.000 de beneficiari și încă pe atâția care nu au nimic în comun cu Termica, dar susțin financiar acest efort, ca și contribuabil. Orice politician a promis lapte și miere, dar asta nu ne face să fugim de responsabilitate, să luăm decizii pripite și să îngropăm cu totul municipiul, fără a avea nici măcar certitudinea că mâine vom avea căldură”, a spus Doroftei, care și-a punctat discursul cu lovituri scurte cu pumnul în masă.
Ședință „moartă” înainte de a începe
După lungi discuții contradictorii, de aproape două ore, aleșii locali au decis că e cazul să ia o pauză, să reflecte mai bine asupra a ceea ce au de făcut.
Atunci și-au dat seama că, preocupați de ce se discută, au uitat să voteze ordinea de zi a ședinței extraordinare, care avea un singur proiect supus dezbaterii – majorarea prețului de furnizare a căldurii.
Votul lor a dus la anularea completă a ședinței, fără a fi luată nici o decizie concretă referitoare la căldură, pentru că ordinea de zi a ședinței a fost respinsă cu nouă voturi „pentru”, opt „contra” și o abținere.
Problema asigurării căldurii și a soluțiilor de care este nevoie va fi reluată vineri, 11 octombrie, la ora 10.00, într-o discuție la care vor fi invitați să participe și parlamentarii suceveni.



