Calcule și iar calcule

Cele mai complicate sunt, desigur, cele referitoare la șansele de calificare ale României la turneul final al Campionatului European de Fotbal, indiferent de rezultatul meciului de aseară dintre Elveția și Israel, pe care când scriu această rubrică, la ora 17:00, deci cu aproape 5 ore înaintea startului, nu am cum să îl știu, dar cred că Elveția pornește cafavorită, Israel nearătând absolut nimic în meciul din Kosovo, ceea ce ne poate crea iluzia că și noi pornim camari favoriți în meciul de poimâine. Nu e deloc așa. Noi nu pornim cafavoriți nici când în jum’atea ailaltă de teren e Andorra. Am urmărit declarațiile deosebit de, aș zice, avântate sau temerare, că tâmpite încă nu mă încumet să le numesc, ale jucătorilor și ale unor oficiali. E din nou un val de entuziasm, de ai putea crede că și-au luat din nou ghetele Hagi al’ bătrân, Dumitrescu, Răducioiu, precum și că geriatria a făcut un salt uriaș. Nu sunt deloc sigure „victoria și calificarea”, cum gângurește Ianis Hagi, și nici că „din 8 în 8 ani ne calificăm”, cum grohăie marele profitor al sistemului, Stoichiță. Sigur că ne dorim cu toții să vedem România calificată, că ne dorim să participăm din toată inima, să ne bucurăm, să ne consumăm, să înjurăm, să urlăm la final de meci și poate să mai ieșim pe străzi caîn urmă cu 30 de ani, fiindcă un turneu final la care te uiți cala film sau cala „Lacul lebedelor” nu are absolut niciun haz. Poate că baftalui Iordănescu-fiul e și mai mare decât a lui tat’-su, și că mătăniile pe care i le împrumutăla meciuri ăl’ bătrân își vor face datoria, fiindcă pe ceea ce ar putea produce în teren împiedicații e clar că nu ne putem baza. Doamne ajută!