Ajuns în cel de-al doilea an de implementare, parteneriatul de schimb interșcolar „Hand to Hand – Together in Europe”, număr de referință 2018-1-RO01-KA229-049337, este coordonat de către Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni și implică alte patru școli din Italia, Letonia, Turcia și Portugalia.
Parte a programului european Erasmus+, acest proiect este adresat elevilor cu vârste între 12 și 15 ani și are ca prioritate principală promovarea valorii sociale și educaționale a patrimoniului cultural prin activități în domenii variate, cum ar fi literatură, meșteșuguri, mediu înconjurător, istorie, muzică și dansuri.
În perioada 25-29 noiembrie 2019, s-a desfășurat cel de-al treilea schimb de grupuri de elevi din cadrul proiectului, găzduit de școala parteneră Istituto Comprensivo „Giovanni Pierluigi” Palestrina (Italia). Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni a fost reprezentat de către elevii Diana Vatamanu, Emanuel Iustin Platoc, Cozmin Hrițcu, Maria Paula Lazăr, Bianca Nicoleta Pavăl și Elisabeta Magdalena Ștefan, precum și de către prof. Niculina Pintilii (coordonatoarea proiectului), Ionela Rodinciuc, Oana Pădurariu și Raluca Mihaela Lazăr.
Elevii din fiecare echipă națională au prezentat activitățile derulate până în acel moment în cadrul clubului la nivel de școală, precum și trei materiale informative. În prezentarea despre monumente istorice, elevii români au oferit detalii interesante despre complexul arheologic Sarmizegetusa Regia, Cetatea de Scaun a Sucevei, Mănăstirea Voroneț, Mănăstirea Curtea de Argeș, Palatul Culturii de la Iași și Palatul Parlamentului. De asemenea, elevii au prezentat șapte festivaluri din România care promovează patrimoniul istoric, printre ele numărându-se Festivalul Cetăților Dacice, Festivalul roman „Apulum”, Festivalul „Sighișoara Medievală” și Festivalul Internațional „Ștefanian”. Al treilea material a reprezentat un adevărat mini-ghid al istoriei poporului român, elevii stârnind interesul participanților prin prezentarea unor evenimente istorice importante, cum ar fi cucerirea Daciei de către romani, întemeierea statelor medievale românești, Marea Unire și revoluția din decembrie 1989.
Excursiile educaționale organizate de școala gazdă au oferit atât elevilor, cât și profesorilor, oportunitatea de a face incursiuni în istoria antică și renascentistă.
Al treilea schimb de grupuri de elevi din cadrul proiectului „Hand to Hand – Together in Europe” a contribuit la conștientizarea necesității de a cunoaște și de a valoriza patrimoniul istoric și cultural, la dezvoltarea abilităților de comunicare în limba engleză și de lucru în echipă, precum și la schimbul de bune practici între școlile partenere.
A consemnat prof. Ionela Rodinciuc





