Călătorie în timp cu Baba Dochia și mărțișorul

Pe lângă binecunoscutele noastre sărbători creștine, oamenii au păstrat, până astăzi, și obiceiuri străvechi, bazate pe credințe arhaice, al căror înțeles de multe ori s-a pierdut. Dar oamenii, dacă iubesc un obicei la care nu vor să renunțe, îi inventează un înțeles nou. Unele obiceiuri primesc, de-a lungul vremii, mai multe înțelesuri diferite. Așa s-a întâmplat și cu mărțișorul, un obicei care a fost legat odinioară de începutul anului și a devenit, în prezent, un mod de a întâmpina cu bucurie începutul primăverii și un pretext pentru a dărui și a primi daruri.
Întâi, povestea…
Sunt multe povești cu Baba Dochia, nu numai la noi, ci și în Peninsula Balcanică. Să vă spun și eu una, așa cum am auzit-o de la Doenel Vulc, din satul Sânpetru, din Țara Hațegului, în 2006.
Baba Dochia, zice-se, a avut două nurori. Dar era tare rea. Le-a trimis pe nurori cu lână de pe oaie neagră, seină, la râu, s-o spele până se face albă:
– Acasă să nu veniți până nu se face lâna albă!
Ele tot spălau la lână la marginea apei, dar cum să se albească lâna neagră? Și-au început să plângă. Bărbații lor erau duși… Cui să te plângi? Și se zice că a trecut pe-acolo un drumeț misterios, care le-a zis:
– Dragele mele, de ce plângeți?
– Cum să nu plângem, uite, ne-a trimis soacra cu lâna neagră s-o spălăm până se face albă!
– Nu mai plângeți!
Drumețul, dându-le un buchet de ghiocei, le-a zis:
– Duceți-i florile astea. Când vă va vedea cu ele, o să vă-ntrebe cine vi le-a dat. Să-i spuneți că niște ciobani care mergeau la munte! N-o să vă mai întrebe de lână!
Ele au ascultat și-au venit cu florile. Le țineau în mână. Când le-a văzut cu florile, nu s-a mai uitat la lână.
– De unde aveți florile?
– De la niște ciobani care plecau cu oile la munte.
– Păi cum! Se poate?! Să se ducă alții înaintea mea?! Gata! Mă pregătesc și plec!
Vezi că noi, ciobanii, avem o plăcere: să mergem noi mai întâi, ca oile noastre să pască primele iarbă în care n-a călcat nimeni, numai caprele sălbatice. Și-i frumoasă pajiștea muntelui când urci unde n-a fost nimeni; parcă-i paradis!
Dar la întâi martie nu se merge la munte! Abia la 21 mai, la Sfinții Constantin și Elena! A copt Baba Dochia nouă cuptoare de pâine, a luat nouă cojoace, că știa că-i frig, și nu știu câte și mai câte a pregătit ea, să plece la munte. Și-a plecat: cu turmele, cu mieii mici, cu asinii, cu măgarii, cu dulăii, cu tot! Nurorile au privit-o din poartă cum se ducea…
Când a ajuns în munte, a venit furtună, ploaie, apoi viscolul… A acoperit-o cu zăpadă și pe ea, și oile, și mieii, și tot ce-o avut. Și s-au făcut pietre. Și de-atuncea se zice că alea-s oile Babei Dochia, unde-s pietre mai multe. Și chiar baba a rămas, gârbovită… S-a făcut stană de piatră.
***
Alte povești spun că pe Dochia a pedepsit-o Martie. Cică pe drum, Baba Dochia s-a întâlnit cu un om; dar nu era om, era Martie.
– Ce faci, unde pleci cu oile?
– La munte!
– Întoarce-te, nu e vremea să pleci. Nu te temi de Martie?
– Nu mă tem, căci am nouă cojoace și nu-mi poate face nimic.
Martie s-a mâniat și i-a cerut câteva zile împrumut lui Februarie. Apoi a dat o ploaie cu șiroaie. Baba mergea fără frică înainte, dar cojocul s-a umplut de apă și l-a aruncat. L-a îmbrăcat pe al doilea. A doua zi s-a udat și al doilea și tot așa, în nouă zile a aruncat nouă cojoace! Când Martie a văzut-o pe babă în cămașă, a dat un îngheț, așa, ca în februarie, și Baba Dochia a înghețat. Dumnezeu a transformat-o în stâncă, împreună cu oile, să rămână amintire…
Baba Dochia și timpul
Etnologii cred că ziua Dochiei a fost, cândva, o sărbătoare de început de an, căci în străvechiul calendar roman anul începea pe 1 martie. Numeroase popoare arhaice și-au imaginat că anul vechi moare și învie sub forma anului nou. Baba Dochia este o astfel de întruchipare a anului vechi. Este bătrână, pentru că anul vechi e pe sfârșite, și moare – pentru că se schimbă anul… În unele povești se spune că mărțișorul a fost tors de Baba Dochia. Mergând prin pădure după oi și torcând, a găsit un bănuț; l-a găurit și l-a pus la gât, pe un fir de lână.
Se spune că mărțișorul întruchipa șnurul simbolic al zilelor noului an, tors de Baba Dochia. Poate, de aceea, la început, firele din care era împletit șnurul erau: unul alb, reprezentând ziua, vara și lumina, și unul negru, simbolizând noaptea, iarna și întunericul. Cel negru a fost înlocuit cu unul roșu și, treptat, și-a schimbat înțelesul, devenind simbol al sănătății: alb la față și roșu în obraji… Firul se lega simplu la gât sau la mână sau cu o monedă de argint. Dacă bănuțul fusese găsit, era și mai bine, semn de noroc. Mamele răsuceau mărțișor și îl legau la gâtul sau la mâna copiilor. Purtau și fetele tinere, chiar și nevestele, pentru sănătate, să le ferească de deochi, pentru noroc… Așa era la un început de an, fiecare încerca să-și asigure norocul și sănătatea pe orice cale.
Ca să-l dea jos, era o problemă! Cei mai mulți îl scoteau, pur și simplu, pe 9 martie, alții îl atârnau de primul copăcel înflorit sau îl scoteau când vedeau primul stol de berze sau de rândunele. Asta ca să fii frumos ca un pom înflorit sau ca păsările să-ți ia negreața de pe obraz și să-ți rămână chipul alb… Unii așteptau tocmai ziua Sfântului Gheorghe ca să-l dea jos! Atunci, cu bănuțul cumpărau vin roșu și caș proaspăt, să mănânce și să se distreze la iarbă verde… Astăzi, aud că băieții trebuie să rupă firul legat la încheietura mâinii! Cel puțin așa e în București… Mărțișorul a devenit, pentru mulți tineri, un simbol al dragostei și al prieteniei.
Baba Dochia și primăvara
Numai după calendar, de 1 martie vine primăvara! Adeseori, e ba prea frig, ba prea cald. Uneori, după câteva zile calde, vine iar viscolul și zăpada. Bunicii noștri numeau zilele cu vreme schimbătoare, de la începutul lui martie, zilele babelor. Zilele babelor se încheie pe 9 martie, când se spune că încep moșii și vine căldura. De fapt, pe 9 martie Biserica sărbătorește martiriul celor 40 de Mucenici de la Sevastia, dar oamenii mai încurcă lucrurile…
Uneori sunt mai multe zile cu frig și zăpadă decât numărul babelor. Prin unele părți, țăranii le spuneau „zile împrumutate“ (de primăvară de la iarnă) și le numeau după câte o pasăre: ziua sturzului, ziua mierlei, a cocostârcului, a ciocârliei, a cucului, a rândunelelor… Una va fi ziua mieilor.
Oamenii credeau că pot „ajuta“ primăvara să biruiască iarna dacă în prima zi din martie, de Baba Dochia, nu lucrează. Numai unele femei torceau, cum a tors și Dochia pe drum, fără să-i pese de ploaie sau frig, adăpostită sub cojoace cum era.
Baba Dochia în munți
În multe regiuni muntoase se întâlnesc aglomerări de stânci cu forme ciudate. Geologii ți-ar spune că e vorba de eroziune, dar oamenii locului credeau că e vorba de Baba Dochia și de turma ei. Se găsesc pe Ceahlău, la Vama Buzăului, la Izvorul Râului Doamnei, în Munții Semenic. Și cine nu a auzit de Babele de pe Caraiman?
Mărțișorul de azi
De când nu mai e aducător de noroc și sănătate, mărțișorul s-a transformat de mai multe ori. Înspre 1900, bănuțul de argint a fost înlocuit cu semne de noroc din aur, argint sau metale ieftine: trifoi cu patru foi, purceluș, cărți de joc, zaruri. Îndrăgostiții dăruiau inimioare. Prin anii 50, după război, au apărut mărțișoarele ieftine, din lemn și mărgele. Ca o reacție, au apărut mărțișoarele puse sub semnul artei și unicatului de către artiștii plastici, făcute din orice: mărgele, scoici, flori uscate, tablă, plastic, sticlă… Acum a ajuns să însemne orice! După Revoluție s-au vândut drept mărțișoare broșe ieftine chinezești. Simțul afacerilor, ce vrei?! Mărțișorul a dobândit forme și sensuri noi, statornic a rămas doar șnurul…
Știați că…
– Baba Dochia și-a „împrumutat“ numele de la Sfânta Muceniță Evdochia, sărbătorită de Biserică pe 1 Martie? Dar, atenție, nu sunt una și aceeași persoană! Sfânta Evdochia s-a lepădat de viața păcătoasă pe care o ducea, călugărindu-se, făcând minuni și întorcând pe mulți la dreapta credință. A trăit pe vremea împăratului Traian.
– Tot de 1 martie oamenii „își alegeau baba“? Adică fiecare își alege o zi până pe 9 martie și cum va fi vremea în ziua respectivă așa îi va fi și lui inima în anul care urmează!
– În aceeași zi, femeile alungau puricii din casă? De exemplu, în Țara Hațegului, strângeau gunoiul din casă și din curte, îi dădeau foc, săreau cu toții peste foc și ziceau: „Mărțișor afară, mărțișor în casă, puricii, la a treia casă!“.
(Sursa: Ziarul Lumina)