„Călătoria oamenilor Cărții”

O carte pe zi: „Călătoria oamenilor Cărții”
Autor: Olga Tokarczuk
Traducător: Constantin Geambașu
Apariție: 2019
Nr. pagini: 232
Editura: Polirom
Olga Tokarczuk este autoarea mai multor romane, “Călătoria oamenilor Cărții”, „Casă de zi, casă de noapte”, „Străveacul și alte vremi”, „Rătăcitorii”, „Poartă-ți plugul peste oasele morților”, „Cărțile lui Iacob” și a două volume de povestiri, traduse în peste cincizeci de limbi. În anul 2018, romanul „Rătăcitorii”, la a cărui lansare The Bookseller afirma că Olga Tokarczuk este „probabil unul dintre cei mai mari scriitori în viață de care n-ați auzit”, a fost distins cu Man Booker International Prize. Pentru întreaga carieră literară, a fost recompensată cu Premiul Nobel pentru Literatură în 2018.
Descriere
„Barbarii nu călătoresc, ei se îndreaptă pur și simplu către o anume destinație sau invadează teritorii.” Olga Tokarczuk
„Călătoria oamenilor Cărții” este un roman de ficțiune istorică și de ficțiune religioasă.
Un grup de oameni luminați încep o călătorie al cărei scop este să găsească Cartea, un volum care conține esența înțelepciunii pământești și care are darul vindecării. Această călătorie, uneori chiar aventuroasă, le poate schimba nu numai soarta, ci și istoria întregii omeniri. În Pirinei, locul spre care se îndreaptă eroii, într-un defileu montan greu accesibil, în zidurile unei mici mănăstiri, se află Cartea care a fost ascunsă de secole. Este o parabolă a creației și a scrierii și a relației dintre acestea. Romanul, scris în tinerețea scriitoarei, este o adevărată mină de motive pe care Olga Tokarczuk le-a dezvoltat în lucrările sale ulterioare, câștigând recunoaștere internațională și admirație din partea cititorilor în același timp.
Frânturi din „Călătoria oamenilor Cărții”
„A ascuns Cartea într-un loc ce i s-a părut creat în acest scop: într-un defileu de munte, unde pustnici în căutarea singurătății își construiseră o mică mănăstire. Lor le-a încredințat Cartea, promițîndu-și că se va întoarce abia după ce îi va fi pregătit pe oameni pentru acceptarea ei… Alese șapte oameni înțelepți și demni și împreună cu ei întemeie Frăția, ce avea să se ocupe de reformarea lumii și de pregătirea acesteia pentru schimbarea ce urma să vină. Dar în planurile mărețe ale lui H.R.C. interveni, cum se întîmplă de obicei, istoria. Se făcură două războaie unul după altul, apărură noi reformatori… Începură persecuțiile, se aprinseră rugurile. Privind stelele și cercetînd proprietățile materiei, oamenii se apropiau uneori la un pas de adevăr, dar apoi anulau totul în fața noilor camere de tortură ce apăreau ca tarabele la iarmaroc. H.R.C. muri la Anvers, cu fața brăzdată de zbîrciturile amărăciunii. Înainte de a se stinge, cu mîna tremurîndă, întocmi pe un petec de hîrtie harta munților în care ascunsese Cartea, cu speranța naivă că marea învolburată a istoriei se va liniști, iar oamenii se vor ocupa în cele din urmă de ceea ce este mai important.”