S-a scurs și dus călătoria de lucru a președintelui Băsescu în Statele Unite de peste ocean. Un periplu pe care orice lider cu pretenții euro-atlantice (mai ales atlantice) trebuie să-l aibă în palmares, pentru care s-a tras din greu și în jurul căreia s-a întreținut misterul până în ultima clipă.
După aproape o zi (aglomerată), președintele s-a întors și a transmis publicului că împreună cu președintele Obama au binecuvântat oficial și au pus în fapt parteneriatul strategic dintre națiunea americană și România, țara de la frontiera NATO.
În Biroul Oval, separați de un vas cu mere apetisante, gazda și oaspeții au bătut palma pentru o frăție de decade. Care, după cum a constatat președintele român, va aduce „nivelul de securitate cel mai înalt” cetățenilor, instituțiilor și economiei naționale. Din care se va genera și ceva prosperitate. Un adevărat port-bonheur de import.
După călătoria americană a președintelui, am aflat de la acesta cum că prietenii României nu sunt doar vicepreședintele Biden, ci și secretarul Apărării, precum și directorul CIA. Firesc, câtă vreme, în relația cu americanii, dimensiunea militară, de securitate și poziția geo-strategică sunt produsele noastre cele mai atrăgătoare la export.
Nu a rezultat cât de prieten ne este Barack Obama, ci doar că președintele american i-a spus colegului de la București: Fiat Justitia (pe bune, chiar dacă pereat mundus) și că va fi un avocat al nostru în problema urzicătoare a modificării regimului de vize. Asemenea, nu a rezultat cât de prietenă este cu președintele comunitatea românească din State, ci doar că Traian Băsescu a fost generos cu timpul în ceea ce o privește, de vreme ce a constatat (real, simbolic și zâmbitor) că a rămas fără ceas.
Nu știu cât contează ceasul unei țări de graniță (militară – deci importantă – dar emergentă în multe alte privințe) în relația cu o super-putere. Sau busola. Pentru că relația este simplă și pragmatică dintr-un început: dai ce este cel mai bun și primești prudent – decent. Pui de comun acord capete de pod și te străduiești să ții calea de acces în bună stare, mereu la îndemână. Aceasta ar fi un soi de morală a voiajului american al președintelui Băsescu.
În toată această intreprindere politico-diplomatică, altfel bine pusă la punct, a fost însă și o notă discordantă: taina, enigma. Probabil că președintele sau cei din jurul său au considerat că misterul potențează vizita. N-a fost așa, pentru că, din pricină de atât mister, a apărut la început o supărătoare impresie de provizorat.
Cultivarea obsesivă a misterului comunicării publice într-o vizită de referință nu-și avea rostul. Pentru că relația româno-americană trebuie să fie, în toate fațetele sale, limpede și să meargă ceas.
Indira Crasnea
