Un tren fabricat în 1940, care și-ar mai avea loc astăzi pe șine doar cel mult în scop turistic, continuă să circule zilnic pe o rută aparținând CFR. Se întâmplă în județul Suceava, în zona de munte, autobuzul pe șine, cum îi spun localnicii, parcurând cu greu cei 34 de kilometri ai rutei pe care o acoperă. Un motor care huruie îngrozitor și senzația că roțile trec peste bolovani, acestea sunt ingredientele călătoriei cu trenul care probabil făcea furori prin anii ‘40.
Luni, 6 iunie, ca în fiecare dimineață, la ora 4.32, când nici găinile nu s-au trezit bine, trenul personal 5771 Vatra Dornei – Dornișoara a plecat în cursă. În această zi, pe lângă cei câțiva navetiști care mergeau spre Dornișoara, în automotorul construit în 1940 s-au aflat și reporterii Monitorului de Suceava.
În tren este întuneric, astfel că „nașul” vine la verificat biletele cu o lanternă. Navetiștii au abonamente, noi avem bilete, astfel că nu prea este rost de nici un bacșiș.
Zgomot, suspensii inexistente și scaune reci
Imediat ce anticul tren se pune în mișcare, ne confruntăm cu două mari probleme. Zgomotul făcut de motor, asemănător cu cel produs de un autobuz vechi, este extrem de puternic. Apoi trenul nu amortizează nici un fel de șoc, astfel că am putea compara lejer călătoria cu una într-un tractor. Scaunele, dispuse tot ca într-un autobuz, din plastic, sunt foarte reci, însă aceasta este o problemă minoră în comparație cu cele amintite mai sus.
Călătoria decurge încet, prin stațiile Roșu, Dorna Candrenilor, Floreni, de aici începând linia secundară ce duce spre Poiana Stampei. Linia se intersectează de mai multe ori cu șoseaua, astfel că putem observa șoferi supărați că sunt ținuți în loc pentru ca micuțul tren să poată trece.
Urmează haltele Podul Coșnei, Turbăria Stampei, Poiana Stampei și Dorna Burcut. Până aici trenul este în grafic…
Episodul „copaci căzuți pe linie”
La scurt timp după ce pornește spre ultima stație, Dornișoara, sat component al comunei Poiana Stampei, apare un incident, grav la prima vedere. Mecanicul frânează brusc. În față, un copac mai gros și unul subțire căzuseră peste linie, după furtuna din noapte. Totuși, nimeni nu face o tragedie din asta. Mecanicul dă un telefon, în așteptarea unui topor care să reteze copacii, în timp ce călătorii din tren își continuă somnul, mai ales că sistemul de încălzire al garniturii este pornit, pentru a compensa răcoarea firească din mijlocul pădurii, la o oră atât de matinală. În aproximativ jumătate de oră, apare și un bărbat cu un topor, care eliberează imediat linia ferată, trenul continuându-și drumul. De altfel, având în vedere că linia străbate zone extrem de greu accesibile, prin inima pădurii, aflăm că astfel de incidente sunt destul de frecvente.
Anticul tren, foarte necesar mai ales pentru sătenii din Dornișoara
Conform datelor de pe biletul de călătorie, trenul personal trebuia să parcurgă cei 34 de kilometri ai cursei Vatra Dornei – Dornișoara într-o oră și 25 de minute. Copacii căzuți peste linie au făcut însă ca drumul să dureze aproximativ două ore.
Trenul reușește însă să ajungă în Dornișoara aproape de ora de întoarcere spre Vatra Dornei, 6.22. Mecanicul știe că trebuie să se grăbească, asta pentru că elevii din satul Dornișoara trebuie să ajungă la școală, la Poiana Stampei sau la Vatra Dornei. Brusc, călătoria retur devine animată, în tren urcându-se în jur de 25-30 de persoane.
Deși vechi și oferind condiții de deplasare foarte proaste, trenul este totuși util. Un angajat CFR ne explică că oamenii din Dornișoara nu prea au mijloace de transport spre „civilizație”, astfel că trenul este cam singura opțiune, mai ales pentru elevii care trebuie să ajungă dimineața, înainte de ora 8.00, la școală. În plus de asta, elevii sau pensionarii dau doar puțin peste doi lei pentru a ajunge până la Vatra Dornei, astfel că lipsa cruntă de confort și zgomotul rămân în plan secund. Mai trebuie spus că la întoarcerea spre Vatra Dornei, automotorul parcurge cei 34 de kilometri în doar o oră și 13 minute, asta pentru că nu mai are de dat prioritate trenurilor accelerat, în Gara Floreni.
Călători îndemnați să-și cumpere bilete și un „naș” care nu sare calul
Atât în tren, cât și în mai toate haltele, vedem afișe mari în care călătorii sunt îndemnați să-și cumpere bilete. Ne uităm atent la controlorul din tren. Taie bilete unor călători, însă nu refuză banii întinși de cei care merg una-două stații. Trebuie să asigure un minimum de încasări, asta pentru că în caz contrar ruta ar fi scoasă din circuit și unii angajați CFR și-ar pierde locurile de muncă.
Una peste alta, ruta CFR Vatra Dornei – Dornișoara este una care are o oarecare utilitate și care cu siguranță ar avea mai mulți călători dacă ar fi deservită de un tren care să ofere un minim confort și care să ajungă la destinație într-un timp mai scurt.
Călătoria cu trenul vechi din 1940 este pitorească doar pentru cineva care îl folosește o singură dată, însă ca opțiune de transport zilnic este cu siguranță un coșmar.
Compensând parcă condițiile proaste de confort, peisajul de pe acest traseu CFR este unul superb. Linia trece pe lângă casele răsfirate de la munte și străbate kilometri întregi prin inima pădurii, oferind o priveliște greu de egalat.
Dacă nu se strică, automotorul face zilnic două curse tur-retur
Conform programului din Mersul Trenurilor, pe ruta Vatra Dornei – Dornișoara sunt două curse zilnice tur-retur, una dimineață și una după-amiază. Ambele curse sunt asigurate de automotorul fabricat în 1940. Lucrurile se schimbă în zilele în care automotorul se strică, ceea ce se întâmplă destul de des. Atunci, pe acest traseu circulă o locomotivă diesel care tractează un vagon clasic, însă această variantă este una de avarie, asta pentru că automotorul din 1940 are un consum de carburant mult mai redus.
Trenul circulă doar în zilele lucrătoare, în weekend fiind anulat din lipsă de călători.
Reparație capitală în 1968
Pe una dintre ușile de acces în automotor zărim o tăbliță pe care scrie că garnitura a trecut printr-o reparație capitală. Conform înscrisului, asta se întâmpla însă în 1968. Adică acum 43 de ani. Cu siguranță trenul a mai fost reparat de sute de ori de atunci, însă respectiva tăbliță nu a mai fost dată jos, parcă pentru a scoate în evidență și mai mult vechimea garniturii.
