Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava a împlinit în 2012 nu mai puțin de 50 de ani de la deschiderea oficială. Momentul a fost marcat printr-o manifestare de amploare, un miting aviatic, însă evenimentul a avut loc într-o perioadă nu tocmai fastă pentru aeroport. De la al patrulea aeroport la nivel național, din cele 17 existente, așa cum era considerat în anii ’80, în momentul de față Aeroportul „Ștefan cel Mare” se regăsește pe locurile 13 – 14, având doar o singură cursă pe zi.
Prezentul pălește în fața perioadei de glorie de la sfârșitul anilor ’70 și întreaga perioadă a anilor ’80, când mii de turiști veneau în județul Suceava pentru a vedea „minunile Bucovinei”, mănăstirile. Încă de la înființarea sa, în anul 1962, aeroportul din Suceava a funcționat datorită unor oameni care în cei 50 de ani de activitate au știut să-și facă meseria cum se poate mai bine, și nu ar continua să funcționeze dacă nu ar exista același gen de oameni, care acum, în anii 2000, vorbesc cu respect de cei care „au ținut” în funcțiune aeroportul. Tocmai din acest motiv, istoria aeroportului din Suceava se leagă în special de povestea celor care au fost martorii evoluției aeronauticii în județul Suceava încă de la începuturile ei și care au trecut prin toate etapele de dezvoltare ale acestui aeroport. Dintre cei care au lucrat aici încă de la deschiderea aeroportului, în anul 1962, am reușit să stăm de vorbă cu Petru Costeniuc (tehnician principal de aviație), Aspazia Jumolea (radio telegrafist), Florin Aurelian Crihan (radio telegrafist), precum și cu specialistul în drumuri și poduri rutiere, Dan Mavrodin, cel care a realizat actuala pistă betonată.
Prima aerogară din lemn a fost adusă de la o fostă bază sovietică de la Dorna Candreni
Așa cum povestește Petru Costeniuc, ideea construcției unui aeroport în județul Suceava a apărut în anul 1959. Cu un an mai târziu, în 1960, la Suceava a venit șeful Direcției generale a aviației civile, generalul Constantin Șendrea, care împreună cu Petru Costeniuc a mers până la Dorna Candreni, unde exista o veche bază sovietică, și de unde avea să fie luată viitoarea aerogară pentru aeroportul din Suceava.
„Aerogara din lemn a fost adusă la Suceava în vreo 18 vagoane. Și a stat aproape doi ani de zile pe locul unde urma să fie construită. O noapte o păzeau cei din Salcea, o noapte cei din Siminicea. Când era Siminicea fura Siminicea, când era Salcea fura Salcea”, povestește Petru Costeniuc. El adaugă că pe vremea respectivă, actualul oraș Salcea aparținea din punct de vedere administrativ de Botoșani, iar asamblarea părților de lemn aduse de la Dorna Candreni și finalizarea lucrărilor de construcție la aerogara din lemn a aeroportului au fost realizate de o firmă botoșăneană. La început, Aeroportul din Suceava avea doar aerogara din lemn, un depozit de carburant și pista înierbată de aterizare/decolare, motiv pentru care avioanele puteau să zboare de la/spre Suceava doar circa cinci luni pe an, între mai și septembrie. Fosta aerogară a funcționat pe locul în care se află în momentul de față Aeroclubul „Grigore Baștan”.
„Sabotaj” cu căruțe înainte de deschiderea oficială a aeroportului
O întâmplare care i-a rămas în minte lui Petru Costeniuc s-a petrecut cu puțin timp înainte de deschiderea oficială a aeroportului. „Cu ceva timp înainte de a deschide aeroportul, am aranjat pista, balizajul, iar când am venit a doua zi, după o ploaie puternică, parcă a trecut trenul prin aeroport. Erau niște dâre adânci, și toată lumea se întreba ce s-a întâmplat. Dacă era sabotaj? Deși eram puțini la vremea respectivă, am mers cu lopeți, au mai venit și din constructori și am aranjat la loc”, își aduce aminte Petru Costeniuc. Misterul șanțurilor de pe pista aeroportului a fost elucidat după o săptămână de la această întâmplare, când mai multe căruțe au fost prinse în timp ce treceau prin aeroport. „Erau căruțe cu lemne care veneau de la munte. Iar pentru a scăpa de controalele de la Salcea, căruțașii veneau direct de la Burdujeni, treceau prin aeroport și mergeau spre Botoșani”, spune fostul tehnician al aeroportului.
Deschiderea aeroportului s-a făcut în prezența lui Emil Bobu, iar primul zbor a avut 12 pasageri
Petru Costeniuc se numără printre cei care au primit o invitație oficială din partea companiei Tarom pentru inaugurarea oficială a zborului Suceava – București. „Tarom Suceava vă invită la inaugurarea liniei aeriene Suceava – București, ce va avea loc pe data de 1 iunie 1962, orele 12.00, la aeroportul „Salcea”. După inaugurare sunteți invitatul Tarom-ului la masa tovărășească din „Parcul Muncitorilor” (cabană), scria pe invitația adresată personalităților care au participat la acest moment festiv.
Petru Costeniuc își mai amintește că la deschiderea oficială a aeroportului din Salcea au fost prezente oficialități locale, printre care numeroși șefi ai unor fabrici sucevene, iar printre invitații speciali s-au numărat președintele Consiliului executiv al Sfatului Popular al Regiunii Suceava, Emil Bobu, și generalul Constantin Șendrea, cel care a și avut inițiativa deschiderii acestui aeroport. După tăierea panglicii inaugurale, o parte dintre cei prezenți au fost invitați să participe la un zbor inaugural de agrement.
„La zborul de agrement au dorit să ia parte în special soțiile oficialităților prezente la acest eveniment. Îmi aduc aminte că printre cele care au zburat pentru prima dată de pe aeroportul din Salcea a fost soția lui Emil Bobu”, a spus Petru Costeniuc.
După zborul rezervat oficialităților, compania Tarom a mai dat posibilitatea celor prezenți la inaugurare să participe, în limita locurilor disponibile, la un alt zbor de agrement, pentru o sumă de 5 lei. După zborurile de agrement, primul zbor oficial de pe aeroportul din Salcea, adică prima cursă Suceava – București, a avut 12 pasageri, fiecare dintre aceștia plătind un bilet de 155 de lei. Acest preț a fost păstrat mai mulți ani după aceea.
Suceveanul Gheorghe Coștiug s-a numărat printre cei 12 pasageri din avionul care a zburat pentru prima dată de la Suceava la București
Acum în vârstă de 85 de ani, suceveanul Gheorghe Coștiug a fost unul dintre cei 12 care au zburat cu prima cursă oficială Suceava – București. La deschiderea aeroportului din Salcea avea 34 de ani și era director în cadrul Direcției Silvice Suceava. Gheorghe Coștiuc își amintește că deschiderea acestui aeroport a reprezentat pentru el „o grozăvie”.
„Eram la Direcția Silvică și aveam multe probleme la minister. Mergeam eu la București cu trenul, dar era obositor. Când s-a înființat prima cursă, pentru mine a fost o grozăvie. Am fost și în zborul de agrement de la deschidere, mă gândeam să nu-mi fie rău de la stomac, dar nu am avut nimic. Din contră, mi-a plăcut extrem de mult și nu am avut emoții de loc. Și după aia, toate drumurile, și am făcut extrem de multe drumuri la București, mi-au plăcut la fel de mult”, ne-a spus Gheorghe Coștiuc.
Despre primul zbor își amintește că după decolare a fost servit cu bomboane, iar la București au ajuns după aproape o oră de la decolarea din Salcea. Gheorghe Coștiuc își mai amintește că Suceava – București a fost una dintre cele mai ușoare linii aeriene ale companiei Tarom, în vremea respectivă, având în vedere că avionul zbura la joasă înălțime, peisajul era frumos, iar timpul de zbor, de aproape o oră, era extrem de bun.
Gheorghe Coștiuc mai spune că prețul biletelor era considerat atât de convenabil, încât existau și țărani care zburau la București pentru a-și vinde produsele. „Nu era scump. Mergeau țăranii cu traista la București să vândă produsele. Era mai ieftin decât la clasa I la tren. Au fost timpuri frumoase. Pentru perioada respectivă a fost ceva important. A fost un eveniment deosebit, și orarul era bun”, mai povestește fostul director adjunct al Direcției Silvice Suceava.
Scaunele de lemn din aeroport, folosite de pasageri pentru a-și găsi loc în avioane
O poveste care în prezent pare de necrezut este și cea a modului în care pasagerii alegeau să călătorească de la Suceava la București. Atât Petru Costeniuc, cât și fostul radio-telegrafist, Florin Aurelian Crihan, își amintesc de „unul dintre cei mai buni comandanți de avion” de pe traseul Suceava – București și retur, Gheorghe Tomiuc. Cei doi povestesc că aproape de fiecare dată cursele aeriene de pe această rută erau pline, iar uneori, de la Suceava la București erau solicitări peste numărul de locuri din avion.
„Câtă larghețe era la vremea respectivă! Cabina pilotului era deschisă, iar pasagerii puteau să vadă tot timpul ce face. Apoi, avionul era plin aproape de fiecare dată, pentru că erau doar 12-14 locuri. Și atunci se puneau scăunele în avion”, spune Petru Costeniuc.
Acesta este completat de Florin Aurelian Crihan, care își aduce aminte că Gheorghe Tomiuc era unul dintre „piloții deosebiți” care au zburat la Suceava și care accepta să ia la bord câți pasageri reușeau să intre în avion.
„Șeful agenției Tarom venea la aeroport și întreba câți pasageri poate lua în ziua respectivă. Și el spunea: «știți ceva: să se închidă ușa». Și lua și pe culoar și în toaletă, numai să se închidă ușa. În avioanele de mai târziu erau 24 de pasageri, și el lua 30 – 40”, povestește și Florin Aurelian Crihan, care a mai adăugat că de fiecare dată, pilotul aducea scaunele înapoi la Suceava, astfel încât să poată fi folosite și la alte zboruri.
Perioada de „haiducie” în transportul cu avionul din Suceava a durat până imediat după anul 1970, mai exact „până la atentatul de la Oradea”, cei doi afirmând că după acest moment controalele au fost mult mai stricte pe zborurile interne. Atentatul de la Oradea a avut loc în primăvara anului 1971, când un român a deturnat un avion către Viena, iar răpitorii au cerut azil politic.
Controlul pistei de pământ se făcea cu călcâiul sau cu un lemn
Cei care au lucrat încă de la deschiderea din anul 1962 la aeroport își aduc aminte și de condițiile în care erau nevoiți să asigure siguranța avioanelor care ajungeau pe pista înierbată de la Salcea. Aspazia Jumolea, fost radio telegrafist, ne povestește că planul de zbor se primea prin telegrafie de la București.
„În acel moment noi comunicam aici prin interforn, și tot colectivul se punea în acțiune. Până atunci hibernam toți care pe unde puteam. Dar când primeam planul de zbor toată lumea se punea în mișcare pentru a aduce avionul la sol cu bine”, spune Aspazia Jumolea.
Despre condițiile existente în perioada în care aeroportul avea pistă înierbată vorbește și Florin Aurelian Crihan, care își aduce aminte că au existat momente în care, pentru a se asigura că pista putea fi folosită de avioanele care urmau să aterizeze, responsabilii de această problemă verificau pământul cu călcâiul. „Dacă intra călcâiul în pământ nu venea avionul”, spune fostul telegrafist. Acesta este completat de Petru Costeniuc, care afirmă că la vremea respectivă existau și metode mai „moderne” pentru a controla calitatea pistei de aterizare, și anume se folosea o bucată de lemn. „Exista un lemn, și dacă pătratul de la baza acestuia intra o anumită porțiune în pământ, atunci nu se zbura”, spune și Petru Costeniuc.
Pista înierbată a fost înlocuită în anul 1968 cu o pistă betonată, momentul acesta însemnând practic începutul dezvoltării aeroportului din Salcea. Despre cum a evoluat aeroportul sucevean, cum a ajuns la un moment dat să fie al patrulea la nivel național și care este situația lui în momentul de față, vom vorbi în numărul următor al ziarului nostru.
Mascota aeroportului, căpriorul Romică, era iubitor de tutun și a fost operat într-o sală de operații pentru oameni
La doar câțiva ani de la deschidere, primul comandant al aeroportului din Salcea, Oliviu Bălan, a fost cel care a adus prima și singura mascotă a aeroportului, căpriorul Romică. Despre aceasta ne-a povestit fiul comandantului, medicul stomatolog Paul Bălan, care și-a amintit că Romică a fost adoptat încă de când era pui de către tatăl său. Imediat, căpriorul Romică a devenit un punct de atracție al aeroportului, marea majoritate a pasagerilor oprindu-se pentru a-și face o fotografie cu micul animal.
„A fost un fel de simbol al aeroportului. Într-o anumită perioadă a fost fotografiat de pasageri din Germania, din Luxemburg sau din alte țări. Chiar o femeie din Germania i-a trimis tatei o fotografie color, de care noi nici nu știam, pe care a făcut-o cu Romică”, a spus Paul Bălan, care, în timp ce căuta prin arhiva sa, a găsit și o fotografie pe care celebra cântăreață de muzică populară Angela Moldovan a făcut-o cu Romică pe aeroportul din Salcea. „Tata avea o relație foarte bună cu Angela Moldovan. Și de fiecare dat când venea să cânte la Suceava se oprea și îl mângâia pe Romică”.
Paul Bălan povestește că mascota aeroportului a fost botezată după numele directorului Agenției Tarom Suceava din acea perioadă, Romeo Calancea, căruia cunoscuții îi spuneau Romică. .
„Era un tip care fuma pipă. Romeo Calancea venea de fiecare dată cu pasagerii la aeroport, iar în momentul în care îl vedea, căpriorul sărea imediat pe el. Căpriorului îi plăcea la nebunie să mestece tutun. Și probabil că Romeo Calancea mirosea a tutun, și imediat sărea pe el și îl împingea de la spate. Era un adevărat circ și un spectacol pentru toți pasagerii. Închipuiți-vă cum alerga directorul Taromului și iedul după el să-l împingă de la spate”, ne-a spus Paul Bălan.
Tot el a povestit și cum și-a găsit sfârșitul mascota „Romică”, după ce fost rănit la un picior de un cioban care avea stână în apropierea aeroportului. „În spatele vechiului aeroport, spre pădurea din Siminicea erau ciobani cu oi, și iedul mai pleca în partea aia. Și un cioban a aruncat bâta și i-a rupt un picior. Tata l-a luat acasă, l-a bandajat, și suferea enorm. Pe vremea aia era un doctor chirurg, Posteucă, iar tata a reușit atunci să obțină aprobarea să-l bage în sala de operații. Deși era absolut interzis să bagi un animal în sala de operații de la spital, în cele din urmă căpriorul a fost operat și i s-a pus un aparat ghipsat.
Apoi l-a luat acasă, însă până dimineața s-a lovit cu capul de perete și a murit. Nu a suportat ca articulația să-i fie blocată și s-a lovit de perete, poate a făcut și febră, și a murit la noi în casă”, își încheie Paul Bălan povestea despre căpriorul Romică.
Suceava în Istoria Aviației Române
Județul Suceava este prezent în Istoria Aviației Române din anul 1984, cu mai multe evenimente, pe care vi le prezentăm în cele ce urmează:
– „Potrivit consemnărilor unui martor ocular, beizadeaua Grigore Sturdza din Iași, mare pasionat al problemelor de mecanică, a construit, în anul 1875, un planor pe care l-a încercat în zbor pe moșia Cristinești din județul Suceava. Pilotat de profesorul de gimnastică Spinzi, planorul a fost lansat din vârful unui foișor înalt de 7 m, prevăzut cu un plan înclinat, în prezența unui numeros public. Neavând probabil înclinarea și distanța suficiente pentru a câștiga viteză, aparatul s-a prăbușit în văzul mulțimii îngrozite, pilotul alegându-se cu câteva fracturi”.
– „Pentru stimularea activității de transport aerian, s-au luat unele măsuri organizatorice și de propagandă. Între acestea, inaugurarea, la 15 septembrie 1948, a unor curse regulate zilnice, de poștă aeriană efectuate cu avioanele PO – 2, pe traseele (…) Neamț – Roman – Fălticeni – Rădăuți – Botoșani”.
– „Întrucât au apărut nevoi de asigurare a transporturilor sanitare de urgență în alte zone decât în cele 8 deservite de stațiile Aviasan, Ministerul Sănătății a înființat noi stații Aviasan la: Târgu Mureș (1954), Suceava (1955), (…)”.
– „În perioada 1950 – 1954 s-au înființat două școli de zbor cu motor, cinci școli de zbor fără motor (la Bacău, baia Mare, Suceava – Șcheia, Sibiu și Tg. Jiu)”
– „În perioada 1974 – 1977, Aeroclubul Central Român, pe baza sarcinilor primite de la CC al UTC privind formarea de piloți și parașutiști sportivi din rândul tineretului școlar în cadrul taberelor UTC, a reînființat aerocluburile Pitești, Arad, Deva, Suceava și Sibiu (…)”
– „În perioada 1974 – 1978 au avut loc noi manifestări aviatice sportive de masă prin desfășurarea unor mitinguri aeriene la Pitești (…), Suceava (1977), (…) la care evoluțiile piloților de înaltă acrobație au încântat privirile zecilor de mii de spectatori”.
– „În anul 1981, Întreprinderea de reparații auto din Suceava a realizat, după proiecte românești, automosorul AL – 34 – 00 destinat lansării planoarelor din aerocluburile românești. Comparativ cu produsele similare străine, performanțele acestui utilaj de aerodrom sunt net superioare – lucru consemnat în actul de omologare al prototipului”.
