Șase persoane au fost rănite și trei mașini au fost avariate, în urma unui accident petrecut pe o stradă din municipiul Călărași, provocat de un tânăr de 19 ani care a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive, informează Mediafax.Potrivit datelor furnizate, vineri, de Inspectoratul de Poliție Județean Călărași, accidentul s-a petrecut joi seară, pe strada Prelungirea București, din municipiul Călărași, și a fost provocat de un tânăr de 19 ani, care are permis de conducere de anul trecut.Conform polițiștilor, tânărul, care conducea un autoturism Alfa Romeo, a pierdut controlul asupra mașinii din cauza vitezei excesive, autoturismul a ieșit de pe carosabil și s-a izbit de un copac, după care a lovit un autoturism staționat, fiind proiectat într-un al doilea autoturism care, de asemenea, staționa.În urma accidentului, tânărul șofer a fost grav rănit, suferind multiple fracturi. De asemenea, rănit grav a fost și un bărbat care în momentul producerii accidentului se afla lângă unul dintre autoturismele staționate lovite, iar alte patru persoane aflate în autovehiculele staționate au suferit răni ușoare.





