CALAFINDEȘTI (II). După cum rezultă dintr-o scrisoare a Divanului Moldovei către Creisamtul din Bucovina, din 16 februarie 1790, Constantin Sturza vornic a dat ginerelui său, Vasile Neculcea ban, și jupânesei Ilinca, satele Calafindești și Șerbăuți, cu condiția ca el, Sturza, să le stăpânească atâta timp cât va fi în viață. Sturza le-a arendat negustorului armean Ivan Căprăi din Mărățăi.
După moartea lui Vasile Neculce, văduva acestuia, Ileana, născută Sturza, dăruiește moșia, în 10 octombrie 1803, copiilor ei, Ioan și Constantin Neculce. Din 5 august 1810, Constantin Neculce moștenește și partea fratelui său, arendând întreaga moșie, în 12 august, lui Iordache Cârste.
În 12 august 1810, Constantin Neculce arendează moșiile Calafindeși și Șerbăuți, precum și un sfert din Românești, pe 6 ani, pentru 840 „galbini de aur olandeji”, lui Iordache Cârste, angajând și un vechil, pe Ilie Ilschi, în 7 aprilie 1812, care să primească venitul acestor moșii, dar Ilschi declară caduc contractul lui Iordache Cârste, în 25 iunie 1812, Neculce aflând, apoi, un alt arendaș, pe Iosef Volanschi, cel căruia fiul cronicarului Ion Neculce, Constantin, îi va arenda Calafindeștii, Șerbăuții și un sfert din Românești, în 22 februarie 1813, pe timp de 6 ani, pentru o sumă anuală de 600 galbeni olandezi. După o nouă arendare, în 22 februarie 1813, Costantin Neculce îi va vinde arendașului Iosef Volanschi, în 19 iunie 1827, moșiile Calafindești și Șerbăuți, pentru 6.100 galbeni de aur olandezi.
În 1843, parohia din Calafindești număra 648 enoriași, păstoriți de preotul administrator Dimitrie Diaconivici. Patron al biserici era „von Wolanski”. În 1876, când patronatul era asigurat de Michael baron de Kapri, parohul Grigorie Czerniawski avea sub oblăduire 1.009 enoriași. În 1907, sub patronajul baronesei Albina Kapri, biserica din Calafindești, restaurată în 1895, era slujită de parohul Vasile Turturean, născut în 1852, preot din 1885, paroh din 1889, cantor fiind, din 1900, Vasile Casparovici, născut în 1841.
O școală cu 3 clase funcționa, la Calafindești, din 1884.
Însoțirea raiffeisiană din Calafindești și Botoșenița a fost înființată în 1 octombrie 1902, sub direcțiunea lui Vasile Turturean și președinția lui Nicolai Alexei. Din comitetul de direcție și control făceau parte Tanasi Lavric, Samuil Lauric și casierul C. Casparovici.
Adunând „cântece populare românești din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner, în 1940, Alexandru Voevidca a cules folclor și de la calafindeștenii Zahara a lui Ștefan Lazor (42 ani în 1914), Elisaveta Alexei (11 ani în 1914), Victoria Bodnariuc (16 ani în 1914) și Domnica Cacior (14 ani în 1914).
SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 46, 1876 p. 36, 1907 p. 131
MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940