Monitorul de Suceava vă prezintă în serial istoricul așezărilor din Bucovina, lucrarea „Povestea așezărilor bucovinene”, semnată de Ion Drăgușanul. Așa cum spune autorul, „povestea fiecărei așezări este extrem de importantă și constituie pentru noi un patrimoniu obștesc pe care nu avem dreptul să-l ignorăm”.
CALAFINDEȘTI (I). Atestat documentar, drept sat răzeșesc, în 15 iunie 1431 și reatestat în 15 martie 1490, când, printre bisericile întărite de Ștefan cel Mare Episcopiei de Rădăuți, se afla și „a 29-a biserică, la Calafendești, cu popă”, apoi în 15 decembrie 1662, când, datorită unei pricini, judecată de marele vornic Ieremie Cărcu, între văduva spătarului Ciogole (Ciogoloae) și Toader Hulubei, ambii disputându-și heleșteul Jorghiciu, care, în baza mărturiilor lui Tomșe din Șerbăuți, Gligoraș vataman de Șerbăuți, Vasile din Crăinicești și Condre Păscariul, heleșteul rămâne al lui Hulubei, satul Calafindești avea să-și decimeze obștea răzășească după anul 1700, datorită ascensiunii urmașilor foștilor răzeși de odinioară, cei din ramura Boul.
În 20 februarie 1722, când Iuon Paladi și cumnatul lui, Miron Dari, împart moșiile rămase după Toader Paladi, lui Iuon îi revine „jumătate de sat Calafindești… care jumătate de sat nu ne-a fost baștină, ci văduva răpousatului Preda Paladi, fost mare stolnic, a avut-o de la jupâneasa Agafița, fiica lui Boul, pentru banii dați Agafiței pentru căsătoria fiicei sale, anume Safta, și, așteptând un timp banii și neputând întoarce banii lui Paladi spătar, i s-a luat acea moșie cu judecata divanului”.
În 26 februarie 1724, Iuon Paladi își însușește, de la văduva fratelui său, Preda, Agafița Paladi, și cealaltă jumătate de moșie, în contul unei datorii nereturnate de 156 lei turcești.
Vechii răzeși, strânși, închingați între moșiile lui Paladi și cele ale mănăstirii Solca, de pe teritoriul Grăniceștilor (Crăinicești), mai cosesc și prin fânețele mănăstirești, dar, la desele jeluiri ale călugărilor, au parte de câte o nouă hotarnică, precum cea din 7 iulie 1742, făcută de vornicul satului Calafindești, Pavăl Morțun, cel cu întinse moșii și prin satele din nordul Bucovinei.
Acest Pavăl Morțun este menționat ca vornic al Calafindeștilor și în 19 septembrie 1761, când, în baza mărturiei unor oameni bătrâni din Grimești (Grămești), dă înscris lui Pahomie, egumenul Putnei, despre hotarul stabilit de Constantin Paladi pe moșia Rudeștilor, Botășănților, stabilind că Igriște desparte satele menționate de Bălcăuții Putnei.
Dintr-o altă plângere a egumenului Putnei, soluționată în 26 iulie 1766, se poate afla că fosta moșie a neamului Paladi ajunsese, prin căsătorie cu fata lui Iuon Paladi, în proprietatea lui Constantin Sandul Sturza.
Recensământul lui Rumeanțev, din 1772-1773, înregistrează la Calafindești, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „31 – toată suma caselor”, însemnând 3 popi, 3 femei sărace și 25 birnici.
În 1774, satul Calafindești avea 39 familii țărănești. În recensământul guvernatorului militar Spleny, din 1775, satul Calafindești, din Ocolul Vicovilor, avea 3 popi și 36 familii de țărani, numărul acestora sporind, până în 1784, la 68.
Unul dintre cei trei preoți din Calafindești, Vasile, și jupâneasa lui, Sanda, dăruiesc mănăstirii Moldovița, în 22 iunie 1778, fânațurile Miculile și Solotrucu din Vama, zestrea Sandei, fata lui Ion Hasnăș din Câmpulung Moldovenesc.
Proprietarul moșiei Calafindești, Sandul Sturza, dăruiește, în 12 martie 1783, moșia, dobândită ca zestre a soției, ginerelui său, Vasile Neculce, fiul lui Sandul Neculce, care, în 16 februarie 1790, o arendează armeanului „Ivan Căprăi din Mărățăi”.
ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 341