Căința păcătosului

La marginea unui râu, un țăran rău vroia cu orice chip să scape de câinele său, deși acesta era un animal bun și recunoscător. Luându-l în brațe, l-a aruncat în apă, crezând că animalul se va îneca și astfel va scăpa de el. Însă, bietul câine a înotat cu greu până la mal, după care s-a așezat cuminte la picioarele stăpânului său. Acesta, supărat că nu reușise, l-a împins înapoi în apă, dar câinele a ieșit iar. De-a dreptul furios, țăranul a ridicat din nou animalul în brațe, dar vrând să-l arunce cât mai departe, a alunecat pe malul noroios și s-a prăvălit cu tot cu câine în apă. Neștiind să înoate, a început să țipe și să se zbată. Când să se ducă cu totul la fund, a simțit cum cineva îl apucă de gulerul hainei și îl trage încet spre mal. Scos din apă mai mult mort decât viu, ud tot și speriat, omul a înțeles că i-a scăpat viața tocmai câinele pe care încercase să îl omoare. Rușinea i-a cuprins sufletul. I-a mulțumit lui Dumnezeu că au scăpat amândoi cu viața, după care și-a mângâiat cu recunoștința câinele atât de credincios și au plecat împreună spre sat. În sinea sa, omul a jurat să nu mai dorească niciodată răul vreunui suflet.
„Faptele săvârșite de oameni sunt de trei feluri: conform firii, mai prejos de fire și mai presus de fire. Firească este pacea, împotriva firii este dușmănia și mai presus de fire, sunt iertarea și binele dezinteresat”.
Lumina soarelui
Într-o seară, un copil l-a întrebat pe părintele său:
– Tată, spune-mi, te rog, cum se face că unii oameni sunt buni și alții răi. De ce nu-s toți la fel?
– Ei, băiatul meu, vezi tu, toți oamenii sunt fiii lui Dumnezeu. Și așa cum Dumnezeu ne iubește pe toți, la fel trebuie și noi să ne iubim unii pe alții, fiindcă dragostea Domnului este ca și lumina soarelui. Nu ne luminează și ne încălzește soarele pe noi toți, buni și răi laolaltă? Nu?
Sufletele noastre ar trebui să fie pline de bunătate și iubire. Dar, vezi tu, păcatele fiecăruia sunt asemenea norilor ce nu lasă razele binefăcătoare ale soarelui să treacă. Păcatele sunt norii ce ne întunecă sufletul. Cu cât ai mai multe păcate, cu atât sufletul tău este mai întunecat și lumina dragostei lui Dumnezeu nu-ți poate pătrunde în inimă.
Sufletul omului este bucățica de cer pe care fiecare o poartă în el. Pe acest cer trebuie să strălucească Soarele iubirii – Dumnezeu. Fiul meu, să te ferești de păcate, căci acestea se adună și îți întunecă viața, te fac rău și egoist. Cel ce-și păstrează, însă, sufletul curat, se bucură mereu de dragostea Domnului, de liniște și fericire.
„Nimic nu este atât de firesc pentru noi ca a fi în comuniune cu alții, a avea nevoie unii de alții și a ne iubi unii pe alții”.
Puterea rugăciunii
Într-o zi, s-au întâlnit într-o bibliotecă trei creștini. Pătrunși de frumusețea cărților pe care le citeau, nici nu au observat când s-a făcut seară. Când doar ei mai rămăseseră în bibliotecă, au început să discute aprins despre ceea ce citiseră peste zi. Deodată, lumina s-a stins și au rămas cufundați în întuneric. Unul dintre ei zise:
– Hai să ne rugăm. Să spunem fiecare „Tatăl nostru” și poate Dumnezeu se va îndura de cel care se roagă mai frumos și lumina se va aprinde.
Ceilalți doi au fost imediat de acord. Primul a început să se roage. Ruga sa a fost atât de frumos spusă, dar camera a rămas în continuare în întuneric. Atunci, s-a rugat și al doilea. Rugăciunea lui nu putea să nu te impresioneze. Cuvintele veneau din suflet, spuse cu multă evlavie, dar lumina a rămas tot stinsă. În sfârșit, a început și cel de-al treilea să-și spună rugăciunea. Doar că, în timp ce rostea cuvintele cu smerenie, liniștit și cu grijă, s-a ridicat de la masă unde se aflau cu toții, a plecat încet, pe bâjbâite spre intrare, a găsit tabloul electric, a schimbat siguranța și s-a întors. În timp ce el își încheia rugăciunea, spunând „Amin!”, întreaga încăpere fu inundată de lumină. Apropiindu-se de prietenii săi, nedumeriți, le spuse, arătându-le Biblia de pe masă:
– Mai devreme, citeam din Sfânta Scriptură. Când s-a stins lumina, eram tocmai la versetul care spune: „Mântuirea și rugăciunea nu stau în vorbe”.