Probleme

Câinii unui cioban, împușcați de braconieri



Câinii unui cioban din localitatea Bădeuți, orașul Milișăuți, au fost împușcați miercuri noapte, la stâna pe care acesta o are amenajată într-o zonă de câmp. Ciobanul care era la stână a reușit doar să vadă un jeep de culoare gri, cu numere de înmatriculare din Marea Britanie. Proprietarul câinilor, Gheorghe Cazac, este convins că indivizii care au tras sunt braconieri, varianta fiind considerată foarte probabilă și de poliție, prezența braconierilor fiind semnalată în pădurea de pe raza localității Burla, aflată în apropiere.
Gheorghe Cazac ne-a explicat că stâna este situată pe un teren aflat în proprietatea sa pe o rază de trei hectare și era păzită de doi câini ciobănești. Conform obiceiului, peste noapte unul a fost lăsat dezlegat, pentru a împiedica hoții să se apropie de oi.
„În jurul orei 23.30, ciobanul de la stâna mea a auzit mai multe focuri de armă. Era în vagonul de dormit și până a ieșit afară amândoi câinii au fost împușcați. Și alți ciobani din zonă au mai văzut noaptea mașina de teren cu numere de Anglia, auzindu-se și împușcături. Din ce spun oamenii, sunt niște băieți din Burla care fac braconaj”, povestește bărbatul. Unul dintre câini a fost ucis pe loc, în timp ce celălalt a fost doar rănit, fiind dus la medicul veterinar din sat.
Bărbatul a anunțat poliția despre caz și speră să identifice mașina și pe proprietarul ei cu ajutorul consătenilor care au mai văzut-o.
Probleme mari cu braconierii
Acesta este deja al treilea incident din această lună în care sunt implicați braconieri. La mijlocul săptămânii trecute, pe fondul de vânătoare Măgura, de pe raza comunei Breaza, după o pândă organizată, mai mulți paznici de vânătoare și jandarmi au surprins un grup de braconieri, care tocmai împușcaseră doi mistreți. Indivizii au tras spre oamenii legii și au dispărut, rămânând încă neidentificați.
La începutul acestei luni, la Marginea, la complexul de vânătoare „Codrii Voivodesei”, alți braconieri au împușcat un cerb, un porc mistreț și un căprior, fiind identificați ulterior.



Recomandări

Căprioară împușcată la 30 de metri de casa unei familii. Corpul de Control al Ministerului Mediului, așteptat la fața locului