Câinii și opțiunile lor ecologice



„Cum se obține așternutul igienic biodegradabil? Unde se găsește șampon uscat cu lavandă naturală?”. La „Clubul metropolitan al câinilor”, situat într-un cartier șic din Manhattan, întrebările de acest gen curg în timpul unei conferințe consacrate temei „Animalul domestic și ecologia”.
În Statele Unite, cel mai bun prieten al omului este rege, i se rezervă parade de modă, tratamente psihologice și chiar moșteniri, iar câinele nu se poate sustrage trendului recent de economisire a energiei și de salvare a planetei. Asta chiar dacă aceste cheltuieli „ecologice” nu reprezintă decât 2,3% dintr-o cifră de afaceri anuală de peste 40 de miliarde de dolari.
Eco-dog.
„Acesta este un salon literar pentru câini”, spune cu convingere președinta Clubului, Charlotte Reed, „expertă în animale domestice”, care a invitat la serată autorii „Eco-dog”, o carte de sfaturi care a fost lansată pe piață în urmă cu trei luni și care este deja în curs de reeditare.
Desene, fotografii și rețete, cartea oferă detalii despre fabricarea jucăriilor non-toxice cu ajutorul șosetelor „din bumbac negăurite care păstrează mirosul stăpânului”, despre modul în care poate fi reciclată o veche pereche de jeanși prin transformarea în pernă pentru coșul animalului, despre evitarea otrăvirii animalului cu tot soiul de produse menajere toxice.
„Soțul meu este maestru bucătar și gătește mai bine pentru animalele noastre decât pentru noi”, a spus Charlotte Reed, care are trei câini din rasa cocker spaniol, trei pisici himalayene și doi peruși.
„Evident că le prepară multe legume, însă câinii noștri apreciază și biscuiții cu ovăz sau roșcove și, mai ales, parmezan”, adaugă aceasta.
„Fiți atenți la alimentele industriale pentru câini, chiar dacă mulți producători utilizează în prezent elemente macrobiotice, nimic nu se compară cu hrana naturală preparată în bucătăria voastră”, a subliniat experta, care a renunțat la apa îmbuteliată și a plasat un filtru sub robinet. „Câinii adoră apa asta”, a spus aceasta.
Site-uri ecologice pentru animale.
Pe internet, site-urile ecologice pentru animale domestice abundă. „Piața este în plină expansiune”, au spus Jim Deskevich și Corbett Marshall, autorii cărții, care locuiesc la țară, la două ore de New York, și confecționează accesorii și haine naturale pentru câini.
„Nimic nu vine din China, utilizăm doar bumbac natural”, a spus Jim Deskevich.
După succesul cărții, cei doi oameni se pregătesc să lanseze, în toamnă, un site de internet, „un gen de forum pentru schimb de rețete și experiențe”, au spus aceștia.
Potrivit ultimelor statistici ale APPMA, Asociația fabricanților de produse pentru animale domestice, 63% dintre locuințele americane – 71 de milioane – dețin un animal.
Americanii au 88 de milioane de pisici, 74 de milioane de câini, 142 de milioane de pești xipho roșii și 13 milioane de reptile.
Cheltuielile se ridicau în 2007 la 41,2 miliarde de dolari, față de 28,5 milioane în 2001. Din această sumă 16 miliarde se duc pe mâncare, 10 miliarde – pe îngrijiri medicale, 10 miliarde – pe medicamente și 3,9 miliarde – pe accesorii.
Potrivit asociației, cheltuielile vor crește cu peste 2 miliarde de dolari în 2008, pentru a ajunge la 43,4 miliarde de dolari, din care numai un miliard va fi cheltuit pe produse naturale.