Câinii polițiști din capitala franceză vor fi echipați cu șosete „cu talpă de cauciuc impenetrabilă” pentru a le proteja labele sau pentru a „păstra intactă scena crimei”, a declarat miercuri prefectura de poliție din Paris, într-o notă informativă citată de AFP.
Prefectura a precizat că șosetele au fost realizate de serviciile tehnice pentru câinii din unitatea canină a poliției urbane din proximitate.
„De acum înainte, câinii vor putea fi trimiși în toate operațiunile de intervenție fără să existe preocupări legate de labele animelelor, adeseori puse la grea încercare pe solul accidentat în urma unui atentat sau a unei alunecări de teren” sau pe teren impracticabil, în unele operațiuni antidrog, potrivit notei informative.
Acestea permit, de asemenea, „păstrarea intactă a scenei crimei”, adaugă documentul, precizând că prefectura „semnează astfel prima colecție de șosete canine funcționale”.