Cei doi câini ai Poliției Suceava care au fost ”vedete” sâmbătă seară în zona centrală a municipiului Suceava vor fi prezenți ”la datorie” și duminică seară. Este vorba de un ciobănesc german cu numele „Vifor” și tânărul exemplar rasa malinois „Asha”, câini folosiți de polițiști în diferite operațiuni. Tot în zona centrală vor fi prezenți și polițiștii de la antidrog, mai ales că astăzi, 26 iunie, este marcată Ziua Internațională împotriva consumului și traficului ilicit de droguri.
Polițiștii vor fi prezenți la punctele de informare și vor transmite atât părinților, cât și tinerilor o serie de recomandări.
”Părinții sunt sfătuiți să petreacă mai mult timp cu copiii lor, să fie atenți la semne ale consumului, la modificări de comportament și dispoziție, să acorde o atenție sporită anturajului copilului lor, să găsească activități comune, să comunice eficient pentru a le oferi copiilor lor un sprijin real în a face față tentațiilor la care sunt expuși.
Tinerii sunt rugați să comunice deschis orice problemă cu care se confruntă legată de consumul de droguri, să apeleze la ajutorul părinților, prietenilor apropiați, persoanelor de încredere sau specialiștilor, pentru rezolvarea acesteia. Totodată, le recomandăm să evite tentațiile nesănătoase și să se implice în activități cât mai diverse, cum ar fi sportul, plimbările în aer liber, fotografiile, muzica, teatrul, filmele. Dacă merg la petreceri, să aibă grijă de propria băutură, să nu bea din sticle desfăcute, să nu lase necunoscuții să le prepare sau să le aducă băutura. O altă recomandare importantă este să aibă grijă cu cine se împrietenesc. Se poate întâmpla chiar să li se impună condiția să fumeze, să consume alcool sau alte droguri ilegale, pentru a intra într-un grup. Este important ca tinerii să învețe, în astfel de situații să spună NU, politicos, dar ferm, pentru a nu își pune în pericol sănătatea. Atragem atenția că alcoolul și drogurile dau dependență și nu rezolvă problemele, ci le agravează! Orice consum de substanțe psihoactive poate agrava vulnerabilitățile sau problemele psihice”, sunt recomandările polițiștilor suceveni.