Un japonez a murit în București. Mușcat de un câine. Șocant. O știre care a făcut rapid înconjurul mapamondului. Dacă asiaticul ar fi fost împușcat în cap, hăcuit, băgat într-o valiză și aruncat în Herăstrău, probabil nu ar mai fi fost o știre ieșită din comun. E adevărat, chestia cu valiza e specifică chinezilor. Și câinele acela, tocmai un japonez a găsit. Nu un chinez, că sînt cu zecile de mii în București și probabil s-ar fi și pierdut la numărătoare. Un japonez. De fapt, un om. Într-o țară civilizată, care numără zilele până la integrarea în Uniunea Europeană, un om moare mușcat de un câine. Pe posturile de televiziune au fost fel și fel de luări de poziție față de această situație, a câinilor vagabonzi. Pardon, comunitari. Nu sînt răutăcios. Iubesc animalele și în special câinii. Mi-aș dori să am un câine, un câine lup sau ceva în genul acesta, dar, cum stau la bloc, nu prea se potrivește. Spuneam că fel de fel de specialiști au comentat această situație. Nu am văzut pe nimeni de la protecția animalelor și am urmărit subiectul, în diverse emisiuni, pe trei posturi de televiziune. Nimeni de la protecția animalelor nu a sărit în sus, așa cum sar atunci când, e adevărat, în mod baRbar, sînt împușcați sau otrăviți câini. De fapt, ce ar putea să zică cei de la protecția animalelor? Că ne-am aliniat la cerințele europene privind tratarea animalelor? Că ne-am făcut o religie din ce spune d-na Bardot? Tot respectul pentru domnia sa, dar ea uită să spună că, în țările occidentale, haitele de câini vagabonzi au fost omorâte acum 50 – 60 de ani. Acum, le dă mâna să umble cu mănuși cu cei 4 – 5 maidanezi găsiți lunar pe străzile marilor capitale. Să-i prindă cu grijă, fără (Doamne ferește!) să le provoace vreo zgârietură, iar apoi să-i ducă în adăposturi frumos amenajate, adăposturi pentru animale pe care le visează drept case mulți dintre români.
Nu sînt pentru euthanasierea câinilor vagabonzi. Mi se pare barbar, și un păcat fără iertare în fața lui Dumnezeu, să iei viața cuiva. Fie acela și un câine. Dar trebuie făcut ceva. Iar deocamdată nu se face nimic. Chestiile astea cu sterilizarea sînt povești de adormit copii. Acum câțiva ani am scris despre o cățea sterilizată care a născut mai apoi, fără a fi la mijloc nici o minune dumnezeiască. Anul trecut, am prezentat în ziar cazul unor câini omorâți cu sălbăticie în cartierul Burdujeni. Știți ce s-a întâmplat după? O anume asociație de protecție a animalelor din Suceava a făcut un dosar frumos de presă, l-a trimis unde trebuie și a mai încasat câteva zeci de mii de euro (vreo 50.000 parcă). Asta numai așa, să mai fie un imbold pentru a sluji animalele fără stăpân. Ați auzit de atunci de vreo acțiune de amploare în ceea ce privește câinii vagabonzi? Nu. Și nici nu o să auziți prea curând. Pentru că, așa e la noi, și din protejarea câinilor fără stăpân (și, implicit, a oamenilor care umblă dezlegați printre blocuri) se poate face o afacere bănoasă. Extrem de bănoasă. Iar când se învârt atâția bani, ce mai contează viața unui om?
