Când vine vorba despre peluzări rămân fără cuvinte. Fără cuvinte din dicționar. Animale nu pot fi numiți, fiindcă acele animale ucid de foame, nu din plăcere. Degeaba se face apel la rațiune, de unde rațiune la acefali?! Acum câțiva ani scriam tot aici despre cum dezaxații au terorizat un tramvai întreg, umplând de sânge o tânără și pe fratele ei minor. Agresiunile în zilele de meci ar trebui să aibă circumstanțe agravante, să se judece precum furturile la cutremur sau în vreme de război. Este adevărat că au fost cazuri când forțele de ordine au acționat cu violență disproporționată, iar atunci cad victime colaterale și unii suporteri mai rezervați, dar care cauționează comportamentul „liderilor” fie și prin simpla lor dorință de apartenență la acel grup. Poate ați observat că de ceva vreme peluzării dinamoviști se bat și între ei. Mi-ar fi plăcut să cred că unii s-au săturat de dictatura violenței și doresc să se separe. Aiurea, aflu că de fapt la mijloc este numai cașcavalul. Adică unii vor și ei o felie din marafeții cu care boșii dinamoviști ung torționarii-șefi. E o cloacă de care s-au scârbit suporterii rezonabili, fără vreo apartenență. Nu trebuie să se mai mire nimeni că în Groapă suflă vântul.
Tot ca ecou al meciului care terorizează locuitorii din jurul celor două stadioane, aflu că arbitrul Avram, fiul tatălui său sus-pus, a fost găsit vinovat de neacordarea altor două lovituri de la 11 metri! Păi în cazul ăsta de ce nu s-a trecut direct la lovituri de departajare?! Eu m-aș situa cu reproșurile de partea cealaltă… În sensul în care l-aș fi acordat doar pe cel provocat de Tătărușanu. La Apostol a fost clar lipsă de intenție și nici nu a salvat vreun gol cu acea intervenție. Faza cu Ricardo și Mărgăritescu a fost foarte încâlcită, nu se poate da un verdict sigur nici după reluări, iar directivele sunt clare: nu dai penalty dacă nu ești sigur de ceea ce ai văzut. Iar Avram a văzut invers, fiind mai bine plasat decât oricare dintre noi și implicit decât cei care l-au judecat. Mai rămâne doar cel neacordat lui Torje… Aici, teoretic, e vorba de o imprudență, e pe linie, s-ar putea da. Dar atacul este clar la minge, gheata lui Latovlevici e la nivelul solului, în schimb Torje nu catadicsește să ridice piciorul nici cât i-ar fi necesar să pășească. Se lasă agățat ca o piți la Bamboo. Nu ăsta e spiritul jocului, dacă ești fotbalist adevărat te lupți ca să continui faza, nu cazi ca o cortină peste un show ieftin. Cum a fost dealtfel întregul „el clasico”!
