– Iubitorii de animale din zonă cred că Primăria este implicată în această acțiune de ucidere a patrupedelor
Un scenariu care se repetă o dată la câteva săptămâni. „Programul” de ucidere a câinilor vagabonzi din Suceava se derulează periodic, iar ieri încă un câine din centrul municipiului a murit. Ipoteza cea mai probabilă a morții patrupedelor, potrivit unor martori, este otrăvirea lor. Brândușa Iacob, o vânzătoare de ziare din zona Halei Centrale, a declarat că „și acest câine, ca și ceilalți de până acum, a murit cu siguranță prin otrăvire. L-am găsit dimineață, în jurul orelor 5,30, cu spume la gură, și în scurt timp a murit”. Brândușa Iacob susține că patrupedul a murit după ce i s-a aruncat carne tocată în care a fost pusă otravă. „Data trecută când a mai fost otrăvit un câine, l-am luat și l-am dus la medicul veterinar, iar acesta mi-a spus că este otrăvit cu sulfură metalică”, a spus Brândușa Iacob, care susține că și în cazul câinelui otrăvit azi s-a folosit aceeași substanță, întrucât animalul avea aceleași simptome înainte de a muri. În centrul Sucevei, în zona Halei Centrale, câinii mor sistematic, în ultimele trei luni fiind „exterminate” aproximativ 10 patrupede. Oamenii din zonă sunt de părere că Primăria Suceava ar fi vinovată de moarte acestor animale, cărora le aruncă granule otrăvite pe care câinii le mănâncă. Aceștia au mai spus că nu numai în centrul Sucevei a fost otrăvit ieri un câine, întrucât alți cinci câini au murit ieri și în cartierul Burdujeni. Deși iubitorii de animale cred că Primăria este implicată în această acțiune de ucidere a patrupedelor, Marian Andronache, șeful Direcției Domeniului Public din cadrul Primăriei Suceava, neagă orice implicare a instituției în această problemă. Marian Andronache a declarat că „Primăria nu ucide câinii, ci îi ridică de pe străzi, îi duce în adăpost, unde îi sterilizează și îi igienizează”. Mai mult, Marian Andronache susține că primește nenumărate sesizări și reclamații de la cetățeni, în care i se aduce la cunoștință că dacă Primăria nu va ridica patrupedele de pe străzi, aceștia vor fi nevoiți să ia ei măsuri și să-i omoare.






