Principalul acționar al FC Rapid, George Copos, a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că Ianis Zicu va evolua pentru formația giuleșteană în viitorul sezon. „Da, Zicu este jucătorul nostru”, a spus Copos, care nu a dorit să facă alte comentarii. Conducerea FC Rapid a ajuns la o înțelegere cu Internazionale Milano, club care îl are în proprietate pe Ianis Zicu, pentru un împrumut de un sezon al atacantului. Atacantul Ianis Zicu a declarat că s-a înțeles cu oficialii clubului Rapid și că din sezonul viitor va evolua pentru echipa giuleșteană. „M-am înțeles cu cei de la Rapid, acum sunt jucătorul lor. Nu pot să spun mai multe acum. Detalii veți avea la conferința de presă pe care urmează să o organizeze cei de la Rapid”, a spus atacantul, fără să precizeze ziua în care va avea loc prezentarea sa oficială. Pe Zicu a încercat în ultimele zile să-l împrumute și Dinamo, dar directorul tehnic al echipei italiene, Marco Branca, i-a spus atacantului că în acest sezon Inter va alege unde va juca. Branca i-a explicat ex-dinamovistului faptul că până acum l-a împrumutat la Parma și Dinamo, la dorința lui Zicu și a impresarilor săi. Zicu a evoluat în perioada 2000-2002 la Dinamo, fiind împrumutat la Poiana Câmpina și ulterior la Farul Constanța în perioada 2002-2003. La începutul sezonului 2003/2004 revine la Dinamo, de unde este achiziționat, în ianuarie 2004 de către Internazionale Milano, contra sumei de 2,5 milioane de euro, care l-a cedat imediat la AC Parma. De asemenea, atacantul român a fost împrumutat pentru sezonul 2004/2005 la aceeași echipă. În returul sezonului 2004/2005 Zicu a revenit, sub formă de împrumut, la Dinamo.
– Dinamoviștii plâng după Zicu
Antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, a declarat că transferul fotbalistului Ianis Zicu la Rapid a fost realizat la intervenția lui Mircea Lucescu, tehnicianul formației Șahtior Donețk. „Știam de aseară de acest transfer. Zicu a fost în curtea lui Dinamo, însă altcineva a vrut să ajungă la cu totul altă echipă. Când noi ne-am interesat de el, ni s-a spus că îl putem lua doar dacă îl cumpărăm. Mircea Lucescu a intervenit pe lângă Moratti (n.r. – președintele clubului Internazionale Milano, Massimo Moratti), iar acum Zicu s-a dus sub formă de împrumut pe un an. Totul se leagă”, a spus Rednic. Președintele Consiliului de Administrație al FC Dinamo, Nicolae Badea, a afirmat că nu știe dacă decizia lui Zicu de a juca la Rapid îi aparține fotbalistului. „Ianis este format la Dinamo și nu știu dacă alegerea îi aparține. E jucătorul lui Inter și, din câte am înțeles, italienii au decis unde merge jucătorul. Ne pare rău că nu l-am putut aduce să joace la Dinamo. Până la urmă e important ca Ianis să joace în campionatul românesc, unde, în mod sigur, va atrage atenția din nou”, a precizat Badea.

